Înainte de Revoluție, circula o vorbă: „Am o idee, dar nu sunt de acord cu ea“. Din păcate, după 29 de ani de democrație, pentru unii lucrurile nu s-au schimbat, deși în principiu există libertatea de opinie, libertatea de a avea alte păreri decât cele ale șefilor. Nu e cazul la PNL Arad, unde frica de a avea altă opinie e la fel de prezentă ca înainte de 1989, în PCR.
Să luăm exemplul consilierului județean PNL Ioan Plaveți, care distribuie pe pagina sa de Facebook o postare a primarului Emil Boc, de la Cluj-Napoca. Consilierul Plaveți îi felicită pe cei din Cluj, pentru că au achiziționat 15 autobuze noi, cu dotări de ultimă generație. Cu alte cuvinte, o idee demnă de toate felicitările.
Ce te faci, însă, când ideile pe care le aplauzi, ajungi să nu le susții, numai pentru că vin de la PSD ? În ședința Consiliului Județean Arad, la finalul lunii martie, șefii CJA au propus achiziționarea a 10 autobuze second hand. Consilierul PSD Marius Sulincean a adus atunci un amendament, ca autobuzele să fie noi. „După două decenii în care în parcul CTP nu a mai intrat un vehicul nou, a sosit timpul să facem niște investiții inteligente. Iar pe această cale am propus să achiziționăm în leasing tot 10 autobuze, dar noi, iar suma de 300.000 lei alocată să reprezinte tocmai avansul“, spunea Sulincean. Numai că, ce să vezi, amendamentul a căzut la vot, iar printre cei care s-au opus e nimeni altul decât, ați ghicit, consilierul liberal Ioan Plaveți.
Păi, ce făcurăm, domnule consilier ? Aplaudarăm la Cluj, pe nea Boc, că e de la PNL, dar ne opunem la Arad, că e propunere de la PSD ? Chiar atât de mare e dictatura în PNL Arad, încât membrii de partid nu mai au curajul să voteze conform convingerilor proprii, ci doar după cum dictează conducerea ? Se pare că, din păcate, disciplina din PNL rivalizează cu cea din PCR, dinainte de 1989. Iar cazul Plaveți nu e unul izolat.