Dacă mai era vreun dubiu cu privire la cei care au umplut Aradul de fluturaşi anti-PSD, joi seară, înainte de începerea campaniei electorale, acest dubiu a fost risipit de consilierul municipal Lucian Riviş-Tipei, într-un dialog pe facebook, cu omul de afaceri Florin Deznan.
Consilierul liberal Tipei nu numai că nu neagă faptul că aceşti fluturaşi le aparţine, cum afirmau partenerii de dezbatere, dar şi explică ce anume au vrut să spună cei de la PNL, atunci când afirmau că „Administraţia PSD distruge Aradul“, când de fapt Aradul este condus de 12 ani de PDL. Iată explicaţia, din puţul gândirii, dată de domnul consilier PNL: „Să faci parte dintr-o administraţie locală nu înseamnă musai să şi conduci o guvernare locală. Iar prin votul tău ca parte a CLM (chiar dacă eşti în opoziţie) poţi da ori ba valoare unor proiecte mai mult sau mai puţin importante…“. Adânc, pe la clasa a IV-a ar merge.
Cât despre felul în care cei de la PNL au înțeles să înceapă campania electorală, consilierul Tipei n-a avut nimic de adăugat. Adevărul că nici nu ar fi prea multe de spus, în afara faptului că disperarea a atins cote maxime în tabăra PDL-PNL Arad.
P.S.: Mai jos puteți vedea și una dintre mașinile care au participat la acțiunea de joi seară și care, din unele surse, ar aparține unui consilier local.