AC Piroş Security Arad s-a calificat în careul de aşi al Cupei României și visează la o finală pe arena „Francisc Neuman”, ştiut fiind faptul că ultimul act al competiţiei se va disputa la Arad! În sferturi, formaţia pregătită de Dan Cuedan a trecut cu ceva emoții de Selena Constanța, ultima clasată în Liga I. Ca și în faza optimilor, când treceau de Becicherecu Mic,„leoiacele” au avut nevoie de prelungiri pentru a câştiga pe litoral. Arădencele au început slab şi s-au văzut conduse după execuția Adinei Duță, din minutul 22. Până la pauză, Sucilă a ratat un penalty în minutul 42 şi gazdele sperau să furnizeze surpriza. A ieşit însă la rampă golghetera Melissa Olariu, care a egalat în partea a doua. După 90 de minute s-a terminat 1-1, iar prelungirile aveau să le aducă din nou câştig de cauză fotbalistelor de la Piroş. Mai bine pregătite fizic, ele au găsit golurile calificării, Bozian marcând cu capul în minutul 95 şi azera Parlak închizând conturile cinci minute mai târziu.
Calificare cu ceva emoţii, după prelungiri: 3-1 pe terenul Selenei
S-a terminat 3-1 pentru AC Piroș Security, care va juca în semifinale, la Arad, contra marii favorite a competiției, multipla campioană şi liderul autoritar al Ligii 1, Olimpia Cluj , ce a câștigat la Alexandria cu 5-0. Vulpițele Galbene Roman, învingătoare cu 4-1 în faţa celor de la Carmen București şi Heniu Prundu Bârgăului, 5-3, după prelungiri, cu Vasas Femina, este cealaltă semifinală a Cupei României la fotbal feminin. Piroș a jucat pe litoral în formula: Maha – Șuveț, Ancăș, Marcea, Drăgan – Bozian, Răduc (112 Sârbovan), Sucilă – Bălaș (72 Voinea), Olariu (109 Kugler), Parlak.