Arădencele de la Piroş Security au urcat pe locul doi în prima ligă de fotbal feminin, ajungând să fie cea mai bine cotată echipă a oraşului nostru la nivel de prim eşalon! Învingătoare cu 3-2 în prima etapă a play-off-ului în derby-ul cu Becicherecu Mic, „leoaicele” au ca obiectiv în acest sezon un loc pe podium în campionat şi un parcurs cât mai bun în Cupa României. Lupta la titlu pare deja o afacere încheiată, atâta timp cât campioana „en-titre” şi liderul detaşat, Olimpia Cluj are 10 puncte avans. Jucătoarele lui Dan Cuedan îşi văd însă de treabă şi luptă pentru titlul de vicecampioană, care ar fi o performanţă deosebită pentru club şi până la urmă şi pentru sportul arădean. Până acolo mai e însă drum lung şi se mai anunţă meciuri grele în Top 6, duminică sosind, la Arad, pentru un meci din a doua rundă a play-off-ului Ligii 1, o altă formație cu pretenții, Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Adversarele celor de la Piroş au pierdut acasă în prima rundă, în fața campioanei „U” Olimpia Cluj, scor 0-3 și au coborât în clasament pe locul cinci, cu 23 de puncte. Lupta pentru un loc pe podium este în continuare foarte strânsă, cu Aradul având 26 de puncte, Fortuna 25, iar Heniu Prundu Bârgăului şi Vasas Femina au 23 de puncte. Lider solitar este Olimpia Cluj, 36 de puncte, iar pe 6 stă Universitatea Galaţi, 18 puncte.
Obiectivul arădencelor: un loc pe podium şi Cupa României!
Aşadar, duminică, 21 martie, de la ora 11, pe terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic se vor înfrunta două din pretendentele la o medalie în acest an, AC Piroș Security și Vasas Femina. Cuedan nu va conta nici la acest meci pe stranierele Shehata și Parlak, care sunt blocate de formalități să se întoarcă în România. „Important este că am început cu dreptul acest play-off. Deși învinsesem în sezonul regular, 2-0 acasă, știam că ne așteaptă un meci foarte greu. Fortuna e o echipă tare, are un lot valoros, formează un grup foarte omogen. Am dovedit însă tuturor ca nici noi nu suntem mai prejos, deși ne-au lipsit câteva jucătoare de bază. Ce așteptări avem de la meciul cu Vasas?! Nu doar de la meciul cu Vasas aveam așteptări, ci de la fiecare meci în parte. Ne dorim să facem un joc bun și să obținem cele trei puncte. Suntem conștiente că nu mai avem șanse la primul loc, dar vom lupta atât pentru un loc în primele trei, cât și pentru Cupa României.
Sucilă şi Olariu vor încă trei puncte, după duelul cu Vasas
Pentru sezonul viitor, vrem să formăm o echipă și mai puternică și să ne batem la titlu. Avem nevoie de câteva întăriri, dar vrem să promovăm și junioare la echipa mare, talentate și valoroase”, a spus Cristina Sucilă, mijlocașul de 31 de ani al celor de la Piroș Security pentru frf.ro. MVP-ul meciului cu Fortuna, autoare a unei „duble”, Melisa Olariu speră în alte trei puncte duminică. „Sunt fericită că am debutat cu dreptul în play-off, dar mai ales că am marcat! Mărturisesc faptul că înainte de meci am avut foarte mari emoții, dar, în momentul în care am intrat pe teren, ele s-au risipit. Vrem trei puncte și din următoarea confruntare, cu Vasas. Știm însă că ne așteaptă un meci foarte greu, dar promitem să repetăm evoluția din prima etapă. Care sunt obiectivele? Să batem tot și să urcăm în clasament, iar sezonul viitor să ne batem la titlu”, a declarat atacantul de 18 ani şi golgheter al echipei, cu 12 reușite.