„Leoaicele” au fost spectatoare în prima etapă. Duminică au derby cu Poli, învinsă la debut!

by Sorin Haut

Noul sezon al Ligii 1 de fotbal feminin a debutat duminică, 29 august, cu patru meciuri din șase programate inițial. Partida Piroș Security Arad – „U” Olimpia Cluj a fost amânată pentru data de 11 noiembrie datorită unor cazuri medicale din lotul lui Dan Cuedan, în timp ce meciul CSȘ Târgoviște – Heniu Prundu Bârgăului nu s-a putut disputa din cauza ploii, care a afectat suprafața de joc.  În cel mai interesant duel al rundei inaugurale, Politehnica Timişoara (fostă Fortuna Becicherecu Mic)  a cedat pe undeva surprinzător la Alexandria.

În etapa a doua, programată în  5 septembrie, avem parte de primul derby vestic stagional, între Poli şi Piroş! „Leoaicele” au slăbit mult faţă de sezonul trecut, consemnnându-se o serie de plecări importante din lot, echipa reunindu-se cu întârziere. Nu mai puţin de şapte cazuri de enterocolită au făcut imposibilă disputarea meciului cu campioana Olimpia Cluj. Mai jos aveţi rezultatele primei etape:

CSM Alexandria – Politehnica Timișoara 3-1
Au marcat: Andreea Diță (10), Alexandra Nica (25), Iulia Săvescu (79) / Nikoleta Kurja (85)

Banat Girls – ACS Fotbal Feminin Baia Mare 3-3
Au marcat: Elena Ruvila (69-pen), Daria Muntean (84), Andreea Dumitru (90-pen) / Dariana Indrei (30), Alexandra Buftea (35), Paula Gavriș (63)

Universitatea Galați – AFC Fair Play București 1-2
Au marcat: Lucia Meleacă (1) / Elena Frîncu (7), Daniela Preda (65)

Ladies Târgu Mureș – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc 0-7
Au marcat: Timea Krall (OG – 4), Anita Kiș (36), Rita Mitri (30, 50), Krisztina Beno (69), Gyorgy Toth (72), Sinka Petra (88).

Foto: Politehnica Timişoara, facebook.

Facebook Comments