Vasas Femina și-a luat revanșa după înfrângerea de la Sânnicolau Mic și s-a impus cu 4-0 în faţa „leoaicelor” de la Piroş Security, aflate la cel mai sever eşec sub mandatul lui Dan Cuedan. Scorul a fost însă exagerat şi condiționat de ratările exasperante ale azerei Parlak, care la 0-0 a irosit trei şanse mari, dar și de accidentarea gravă a portarului egiptean Maha Shehata. Deplasarea lungă de la mijlocul săptămânii, cu meci în Cupă tocmai la Constanţa, şi-a pus şi ea amprenta pe evoluţia echipei arădene, care îşi pierdea duminică, la Odorheiu Secuiesc, singurul portar de meserie din lot! Era minutul 40, atunci când Maha s-a ciocnit de o adversară și s-a accidentat grav la genunchi, fiind transportată direct la spital. Egipteanca este suspectă de ruptură de ligamente şi va rata restul sezonului. Arbitrul a dictat penalty în urma acelei faze, iar Beno a executat-o pe Marcea, retrimisă din nou între buturi. Repriza a doua a început perfect pentru gazde, care au făcut 2-0 prin Mitri (48), pentru ca în minutele 78 și 82, Beno și Vlădulescu să stabilească scorul final, 4-0, prea sever la ceea ce s-a jucat.
Ratările azerei Parlak şi „KO-ul” egiptencei Maha au condiţionat scorul
Obiectivul celor de la Piroş, clasarea pe locul doi, devine acum o misiune foarte dificilă, la fel ca şi câştigarea Cupei României, semifinala cu campioana Olimpia Cluj anunţându-se încă de pe acum infernală. Fără Prisăcari, accidentată şi ea, Cuedan a început partida cu Vasas în formula: Maha (43 Kugler) – Drăgan, Ancăș, Marcea, Răduc – Balaș, Bozian, Sucilă, Parlak – Olariu, Sîrbovan (68 Voinea). În celelalte meciuri ale etapei a şaptea din play-off-ul Ligii 1 la fotbal feminin s-au consemnat rezultatele: Heniu Prundu Bârgăului – Olimpia Cluj 1-6 şi Universitatea Galaţi – Fortuna Becicherecu Mic 0-1. În clasament conduce Olimpia Cluj, 52 de puncte, urmată de Heniu şi Piroş, ambele cu 35 de puncte, Becicherecu Mic, 32, Vasas, 30 şi Galaţi, 19 puncte. Urmează pentru arădence derby-ul cu Heniu, programat duminică, 23 mai, pe arena Banatul. (foto Vasas Femina, facebook)