Devenit exemplu pentru curajul sau și puterea de a susține concert după concert în ciuda problemelor sale, Leo Iorga are nevoie de prietenii săi mai mult ca niciodată.
Persoană demnă, Leo maschează motivul exepționalei întâlniri de duminică, un maraton muzical la care îi vor fi alături Dan Bittman, Mircea Baniciu, Connect-R, Bodo ori Gabriel Cotabiță. Adevăratul motiv – banii sunt insuficienți pentru următoarea sa operație, una crucială în lupta sa.
Emoțiile și trăirile transmise prin inconfundabila voce a lui Leo Iorga ascund frământări adânci și o luptă curajoasă, ce durează de cinci ani, cu o boală din care a ieșit învingător după patru operații și recuperări medicale. Însă acum are nevoie de susținerea celor care, în peste 30 de ani de cântat, s-au întâlnit cu melodiile cărora el le-a dat viață precum: ”Singur în noapte”, ”Trenul pierdut”, ”Să te gândești la mine”, ”Toamnă în sufletul meu” ori Povestiri din gară” (editate sub populare titulaturi precum Compact ori Cargo).
Leo Iorga (51 ani) a devenit exemplu de curaj în lupta sa cu boala pe care a descoperit-o în anul 2011, când a fost diagnosticat cu cancer. Atunci, el s-a operat la plâmâni, iar mai apoi pe creier, unde i s-a descoperit o tumoră. Ultima operație chirurgicală, noninvazivă, a suportat-o anul trecut. Activ pe scenă deși este ajutat de cârje, artistul care se identifică cu cea mai frumoasă perioadă a legendei Compact, este copleșit de cheltuielile costisitorului său tratament și face eforturi supraomenești să susțină ritmul concertelor cu trupa sa, Pact, ori alături de Vlady Cnejevici și Teo Boar.
Leo Iorga și-a scos casa la vânzare
Circa 4000 de euro îl costă tratamentul săptămânal și câteva zeci de mii următoarea operație intracraniană, eforturi mari pentru care muncește admirabil fără să ceară un leu de pomană. Chiar și casa familiei din Eforie Nord este scoasă la vânzare pentru următoarea operație hotărâtoare.
Deși nu e anunțat drept un eveniment caritabil, la seria concertistică de duminică, ce va fi găzduită de o mare berărie, pe lângă cei amintiți vor urca pe scenă: Miță (Bere Gratis), Flavius Buzilă (Hara), Zoia Alecu, Marius Bațu, trupa Coco, Silvia Dumitrescu și vechiul său camarad din perioada Compact, Adrian Ordean, iar banii din bilete vor fi direcționați către cheltuielile medicale ale lui Leo.
Sursa: libertatea.ro