Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, se arată într-un comunicat al Executivului, remis AGERPRES.
Conform sursei citate, legea propune o nouă abordare a gestiunii locuirii colective, fiind aplicabilă tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe construcții, în care există proprietăți individuale reprezentate de locuințe și/sau spații cu altă destinație, după caz și cote-părți indivize de proprietate comună. „Condominiul este abordat în sensul larg al termenului, fie că este cazul locuințelor situate în imobile colective, fie că este vorba de locuințe individuale situate în curți comune sau alte forme de proprietăți concret delimitate”, se spune în comunicat.
În acest context, sunt stabilite statutul condominiului, condițiile pentru folosința, modificarea și întreținerea locuinței, normele de conduită în cadrul condominiului, sunt clarificate principiile de stabilire a cotelor de proprietate comună asupra imobilului și a organizării condominiului și sunt reglementate condițiile de înființare, organizare și funcționare a asociațiilor de proprietari, precum și raporturile dintre administrația publică și asociațiile de proprietari.
Guvernul precizează că prevederile legii vizează, printre altele, eficientizarea administrării locuințelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuințe situate în curți comune sau ansambluri rezidențiale, dar și o mai bună structură a organelor de conducere ale asociațiilor de proprietari.
De asemenea, sunt vizate clarificarea responsabilităților și incompatibilităților dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociațiilor de proprietari, instituirea regulamentului condominiului, în care să se înscrie regulile de comportament și de folosire a proprietății, respectiv clarificarea și eficientizarea relației dintre autoritățile publice și asociațiile de proprietari.
Totodată, sunt reglementate aspectele juridice, economice și tehnice cu privire atât la înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari din cadrul condominiilor cu cel puțin 3 unități de proprietate imobiliară, cât și la administrarea, întreținerea și folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au în structura lor locuințe sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință, aflate în proprietatea a cel puțin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate individuală și o cotă-parte indiviză din proprietatea comună.
Prin recunoașterea condominiului în sensul acestei legi, se va îmbunătăți administrarea imobilelor în care se află mai multe proprietăți și, implicit, mai mulți proprietari, iar aceștia vor fi responsabilizați. De asemenea, se dorește întărirea ideii că proprietatea (proprietari individuali de locuințe sau spații cu altă destinație aflați în condominiu) impune și obligații, nu numai drepturi, obligații legate mai ales de conservarea funcțională a imobilului, de asigurarea unui standard ridicat al calității vieții și de reducerea consumului și asigurarea eficienței energetice.
Legea stabilește și principiile de organizare și funcționare a condominiului, precum și regulamentul de funcționare al acestuia. Proprietarii din condominiu trebuie să încheie un acord scris cu privire la regulile și condițiile de folosință a părților comune ale imobilului și normele de conduită dintre proprietari, numit regulament al condominiului.
De asemenea, legea introduce obligativitatea constituirii de către asociațiile de proprietari a fondului de reparații anual, precum și a fondului de rulment, și întărește cadrul normativ pentru angajarea de către asociațiile de proprietari a persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor.
Totodată, actul normativ introduce obligativitatea ca lucrările de reabilitare pentru imobilele de locuințe având mai multe tronsoane/scări să se facă unitar, și nu pe segmente de clădire.
De asemenea, se introduce dreptul de preempțiune la preț egal al autorităților administrației publice locale asupra locuințelor executate silit pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuție la cheltuielile asociației. Aceste locuințe vor fi folosite ulterior numai ca locuințe sociale, proprietarii executați silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condițiile stabilite pentru accesul la locuințele sociale, se mai spune în comunicatul citat.
Sursa: agerpres.ro