Legea prevenţiei a fost adoptată şi a intrat în vigoare

by Dana B.

Lupta dusă de Filiala Judeţeană  Arad a Confederaţie Patronatul Român pentru introducerea prevenţiei a fost încununată de succes, deoarece Legea prevenţiei a fost în sfârşit adoptată  şi urmează să îşi producă efectele.

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.103, din 28 decembrie 2017, Legea prevenirii, legea nr. 270/2017, Legea prevenţiei,  urmează să îşi producă efectele începând cu data de 17 ianuarie 2018, cu exceptia art. 10 alin. (3) care a intrat deja în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Este bine de amintit faptul că  la nivel  naţional preşedintele Patronatului Român domnul Gheorghe Naghiu a avut o serie de întâlniri la nivel de instituţii abilitate în rezolvarea acestor probleme. Demersuri în acest sens au fost demarate şi la Arad de către Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatul Român, prin vocea preşedintelui Ioan Marin Crişan şi a vicepreşedintelui Marcel Măinescu. Astfel din anul 2016, luna martie şi aprilie au  avut loc o serie de întâlniri cu conducerea ANAF  dar şi cu reprezentanţii unor organisme de control, unde au fost expuse o serie de motive cerând introducerea Legii Prevenţiei, pentru a veni în sprijinul firmelor mici şi mijlocii sufocate de controale şi amenzi.

Pe lângă întâlnirile avute cu conducerile instituţiilor de control,  demersurile făcute pentru introducerea legii prevenţiei de către conducerea Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român au fost transmise  parlamentarilor arădeni, carora li s-a cerut  sprijin în adoptarea legii.

Senatorul Traian Igaş a fost singurul care la acel moment a  răspuns solicitărilor însă, din noiembrie 2016  acesta nemaifiind parlamentar solicitările au rămas fără rezolvare.

Demersurile au fost reluate la inceputul anului 2017 când din nou parlamentarilor arădeni li s-a cerut sprijinul. Cu toate că se aştepta sprijin şi  un răspuns din partea partidelor de dreapta, singurul  care a răspuns solicitării a fost  senatorul Mihai Fifor,  reprezentantul unui partid de stânga. Mai mult domnia sa s-a şi implicat activ în rezolvarea acestei probleme, dovadă că în mandatul de guvernare a PSD a şi ieşit această lege.

Cu toate că la nivelul municipiului Arad există ONG-uri care se erijează în reprezentanţii patronilor şi îşi asumă titul de apărători ai drepturilor acestora, mai mult aceste ONG-uri au diferite parteneriate  şi sunt finanţate de la bugetul local, respectiv Primăria Arad, oameni de casă ai primarului Gheorghe Falcă,  aceste ONG-uri nu au nicio activitate care să le permită titlul de apărători ai patronatelor.

Mai mult preşedinţii  şi vicepreşedinţii acestor organizaţii sunt numiţi în Consiliile de Administraţie a firmelor din subordinea primariei de unde primesc indemnizaţii deloc de neglijat. Se pune întrebarea pe cine reprezintă cu adevărat aceste ONG-uri, şi ce interese urmăresc.

„Mă bucur să constat că chiar şi după doi ani de la primele discuţii avute cu ANAF şi alte organisme de control,  Legea Prevenţiei a fost adoptată şi va începe să îşi producă efectele, firmele mici şi miijlocii nu vor mai fi sufocate de amenzi usturătoare iar organele de control  vor  începe cu consilierea, şi nu direct cu măsurile drastice, adică cele ale aplicării unor amenzi mari şi greu de suportat. De asemenea m-aş bucura să văd implicarea autorităţilor judeţene, respectiv a Consiliului Judeţean  în demersurile noastre privind rezolvarea anumitor probleme, deoarece prosperitatea firmelor înseamnă bani la bugetul local şi judeţean”, a declarat Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român.

 

Facebook Comments