LEGEA FALIMENTULUI PERSONAL: MJ A PROPUS INTRODUCEREA PROCEDURII ADMINISTRATIVE

by Paula Craciun

Comisia juridică a Camerei Deputaților a început marți dezbaterea pe proiectul legii insolvenței persoanelor fizice și a adoptat câteva articole stabilind principiile și mai multe elemente tehnice.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții Ministerului Justiției au propus membrilor comisiei introducerea unei proceduri administrative pentru stingerea datoriilor.

Cel mai important principiu al legii prevede „acordarea unei șanse debitorului de bună credință de redresare a situației financiare prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor”.

Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activități antreprenoriale, aflate în insolvență, prin rambursarea banilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.

„Prezenta lege se aplică în cazul procedurilor de insolvență care afectează persoanele fizice — debitori — care au domiciliul permanent în România, bunurile sau sursa veniturilor se regăsesc în România și nu acționează ca persoane fizice autorizate la momentul solicitării declanșării procedurii de insolvență și nu au nicio datorie care rezultă din activități comerciale desfășurate în nume propriu”, se arată în textul adoptat de comisie.

De asemenea, MJ a propus un amendament potrivit căruia debitorul are dreptul de a opta, în cazul falimentului personal, între procedura administrativă și procedura judiciară pentru stingerea datoriilor. Procedura administrativă constă într-un plan de rambursare, iar procedura judiciară constă în lichidarea de bunuri. Amendamentul va fi dezbătut în ședințele următoare.

Un alt articol al proiectului prevede că procedura de lichidare se deschide la momentul începerii procedurii insolvenței, dacă nu a fost confirmat niciun plan de rambursare, dacă planul de rambursare nu poate fi dus la îndeplinire.

Vicepreședintele comisiei, liberalul Theodor Nicolescu, consideră că Ministerul Justiției și reprezentanții PSD au venit cu ideea de a introduce procedura administrativă pentru a tergiversa adoptarea legii.

„Toată ziua, din 13 membri PSD la ședința comisiei nu au participat decât 2 maxim 3. Le cerem ca măcar mâine (n.r.-miercuri) și în zilele următoare să vină alături de noi. Sperăm ca Ministerul Justiției, care și-a asumat această sarcină, să vină foarte repede cu amendamentele pentru acea procedură de așa manieră încât legea să ajungă cât mai repede la plen și cât mai repede în Monitorul Oficial. Ministerul Justiției a cerut termen până luni, sperăm să vină cât mai repede pentru a fi sesiune extraordinară pe acest proiect de lege”, a spus Nicolescu la finalul ședinței.

Comisia își va relua lucrările pe acest proiect miercuri, la ora 11,00

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments