LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ A FOST VOTATĂ ÎN PARLAMENT

by Andreea Radu

Parlamentarii au votat cu 207 voturi pentru, o abtinere si un vot impotriva ultima varianta a Legii darii in plata (sau, la rigoare, „Lege privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite”), urmand ca legea sa fie trimisa Presedintiei pentru a fi promulgata. Daca Iohannis o promulga, legea va deveni operationala dupa 15 zile. Vezi in atasament forma finala a unei legi care timp de un an a starnit controverse si dispute care a adus la limita isteriei reprezentantii ambelor tabere, niciuna neparand. dispusa la compromisuri.
Bancherii au avertizat ca e o lege neconstitutionala, cerand modificari pe care initiatorii le considerau ei insisi  a fi neconstitutionale.
Principalele 3 puncte de disensiune intre initiatorii legii si contestatarii acesteia:

  • 1. Daca sa existe un plafon pana la care legea se va aplica si daca da, care sa fie acela. In final, legea  se va aplica doar pentru creditele mai mici de 250.000 de euro. .
  • 2.Daca legea sa se aplice retroactiv, inclusiv la cei  care au fost deja executati silit sau in curs de executare silita.In final, s-a decis ca darea in plata sa se aplice si celor aflati in executare silita si celor la care executarea silita s-a incheiat.
  • 3. Daca legea sa se aplice doar pentru creditele avand ca destinatie locuinte sau pentru orice fel de credite garantate cu ipoteca. In final, legea se va aplica doar in cazul in care creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă

Reamintim ca impotriva formei initiale a legii darii in plata nu au fost doar bancherii ( y compris BNR) ci si Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana, agentiile de rating, Consiliul Investitorilor Straini, Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (pana si- intr-un registru aproape comic- Asociatia „Salvati Copiii”), in vreme ce parlamentarii, organizatiile de sprijin a consumatorilor si o buna parte dintre cei care imprumutati in valuta (in special in chf) au sprijinit acest demers legislativ.
Mai spunem ca practica mondiala in materie de „datio in solutum” este subtire,  dar majoritatea tarilor in care o asemenea lege este in vigoare, cel care ia un imprumut de la banca spune din start daca ia in calcul darea in plata- caz in care dobanda bancii este mai ridicata.

Sursa: hotnews.ro

Facebook Comments