LEGEA ALEGERILOR PARLAMENTARE A FOST VOTATA DE CAMERA DEPUTATILOR. SE REDUCE NUMARUL DE PARLAMENTARI

by Andreea Radu

Legea alegerilor parlamentare care a ajuns miercuri în plenul Camerei Deputaților a fost adoptată după ce a primit aviz favorabil de la Comisia de Cod Electoral, informează B1 TV.
Legea prevede reducerea numărului de parlamentari cu circa 100 de persoane. Astfel, va fi un senator la 168.000 de locuitori și 1 deputat la 73.000 de locuitori.
Astfel vom avea 308 deputați, 134 de senatori, 18 parlamentari ai opoziției și 6 parlamentari din partea diasporei. Liberalii doreau dublarea numărului, 12 parlamentari să reprezinte diaspora.
Despre cererea opoziției, senatorul PSD Florin Iordache spune că „niciodată, nicio lege nu poate fi perfectă. Actuala lege e mult mai bună decât legislația în vigoare. Aceste modificări sunt așteptate. E un joc al opoziției care nu se justifică. Aceasta este o lege bună, din punctul meu de vedere. Cele 43 de circumscripții (42 în țară și 1 în diaspora) vor aduce un plus de credibilitate. Argumentele colegilor din Comisia de Cod Electoral au asimilar și diaspora unui județ pentru a fi 2 senatori și 4 deputați. Cred că e un lucru bun modul în care vor vota cei din diaspora. Sunt niște plusuri care din acest punct de vedere aduc un pas înainte pentru alegerea viitorului Parlament”
Legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

 

Sursa: b1.ro

Facebook Comments