Patru medici stomatologi, dintre care doi fiind cadre universitare în Facultatea de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de corupţie privind fraudarea unui examen, conform agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, a Dorinei Cerasella Şincar, medic stomatolog şi conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen, pentru trafic de influenţă, luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, dar şi a Ginei Păuniţa Grecu, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul aceleiaşi facultăţi, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În acelaşi dosar, tot sub control judiciar pe cauţiune, a fost trimisă în judecată şi Antoanela Adreea Zalimov, medic stomatolog, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, iar în stare de libertate, Caius Călin Miuţă, medic stomatolog şi lector universitar în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pentru dare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, Dorina Cerasella Şincar, în calităţile menţionate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenţi, candidaţi la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susţinând că, prin influenţa avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen şi implicit obţinerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenţi.
Între cei trei medici rezidenţi s-a aflat şi Antoanela Andreea Zalimov, de la care Şincar ar fi primit suma de 10.000 lei, pretinsă în legătură cu cele menţionate anterior, susţin anchetatorii.
„În plus, în zilele de 13-15 noiembrie 2021, preşedinta comisiei de examen, Dorina Cerasella Şincar, i-ar fi furnizat, în avans şi în mod direct, candidatei Antoanela Andreea Zalimov subiectele la ambele probe (clinică şi practică) şi rezolvarea/realizarea lor, deşi acestea erau informaţii nedestinate publicităţii. Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov a susţinut şi promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât şi proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată)”, precizează DNA.
În acţiunile sale, Dorina Cerasella Şincar ar fi fost sprijinită de Gina Păuniţa Grecu, în calitate de secretar al comisiei de examen.
În acelaşi context, arată anchetatorii, în perioada 2 – 4 decembrie 2021, inculpata Dorina Cerasella Şincar ar fi acceptat promisiunea şi ulterior ar fi primit, prin intermediar, produse alimentare drept recompensă de la Caius Călin Miuţă, care promovase examenul respectiv.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
De asemenea, DNA precizează că s-a mai solicitat instanţei de judecată anularea certificatului de medic specialist în parodontologie, obţinut de Antoanela Andreea Zalimov în modalitatea de mai sus.
Facebook Comments