Laszlo Balint se declară în general mulţumit de evoluţia şi atitudinea echipei sale, după victoria de astăzi cu Csikszereda, scor 3-0. Antrenorul UTA-ei ţine să remarce în special prestaţia din partea a doua, când jucătorii săi au şi făcut diferenţa pentru încă trei puncte preţioase în clasamentul Ligii a II-a. „O victorie muncită, felicitări băieților. Le-am spus toată săptămâna că nu ne va aștepta un meci ușor şi am avut dreptate. Nu am avut prospețimea necesară în prima repriză, luciditatea de a face ceea ce ne-am propus. După discuția de la pauză, echipa a reacționat bine. Am spus că trebuie să punem presiune, să îi facem să greșească. Am fost mai hotărăți în partea a doua, iar asta s-a văzut pe tabelă. E clar că mai avem de lucru, e doar debut de sezon, nu ne îmbătăm cu apă rece. Deja ne gândim la meciul cu Ripensia, o echipă rănită, ce va încerca să ne pună mari probleme.”
Balint le mulţumeşte şi celor peste 3.000 de spectatori prezenţi astăzi în Aradul Nou, pentru a fi alături de favoriţi: „Jos pălăria pentru public, vreau să le mulțumesc spectatorilor din partea tuturor, a vestiarului și conducerii administrative. A fost o atmosferă incredibilă, în momentele grele fanii ne-au împins de la spate. Ne-au încurajat mereu, ne bucurăm că i-am făcut fericiți și au plecat mulțumiți de ceea ce au văzut astăzi”, a menționat Laszlo Balint la finalul disputei cu Csíkszereda.