UTA a câștigat cu 3-1 partida cu Crișul Chișineu Criș, din Cupa României, disputată în deplasare. Gazdele au deschis scorul, însă echipa lui Laszlo Balint a întors rezultatul și s-a impus fără mari probleme, grație ”dublei” lui Alexandru Ioniță și golului marcat în final de Buhăcianu.
”Nu a fost neapărat o calificare ușoară, pentru că am întâlnit un adversar care s-a organizat foarte bine pe faza defensivă. S-au închis foarte bine și ne-au pus probleme prin modul în care s-au apărat și a trebuit să avem răbdare să îi desfacem. Din păcate am avut și acest handicap de a reveni de la 0-1. A fost o lipsă de experiență la abordarea acelui duel în careul nostru, însă una peste alta, îl felicit pe Vulturar pentru că a făcut un joc bun. Mă bucură reacția echipei, am fost perseverenți în principiile noastre. În ciuda terenului nu foarte bun, am continuat să pasăm, să construim jocul prin posesie și din fericire am reușit să tranșăm soarta calificării. Am dat dovadă de caracter, de inteligență și de maturitate”, a fost declarația antrenorului UTA-ei, la finalul partidei.
În faza următoare a Cupei vor intra în joc și echipele din primul eșalon, iar Balint își dorește un adversar cât mai bun. ”Noi ne-am dori să jucăm cu o echipă puternică din prima ligă, dar indiferent de cum va fi tragerea la sorți, vom aborda la fel de serios și această competiție. S-a demonstrat că avem soluții foarte bune. Mă bucur pentru Alex Ioniță că a reușit un joc foarte bun și a reușit să își pună în valoare calitățile de atacant, marcând două goluri și o pasă de gol. Nu vreau să închei fără să mulțumesc gazdelor, pentru că au acceptat cererea noastră de a juca meciul marţi. Noi am cerut asta în ideea de a avea o zi în plus pentru a pregăti jocul cu Mioveni, un joc foarte important”.