Petrolul – UTA încheie runda cu numărul 5 din play-off-out-ul SuperLigii și este unul special și prin prisma celor doi antrenori, care își înfruntă fostele echipe. De la al doilea mandat al lui Mircea Rednic pe banca prahovenilor au trecut 9 ani, în timp ce Laszlo Balint se despărțea de „Bătrâna Doamnă” în urmă cu doar un an. Debutul ploieștenilor cu Balint pe bancă a fost pozitiv, succes cu 2-1 la Cluj, cu Universitatea, iar disputa de luni are bineînețeles și o componentă sentimentală: „Este o partidă specială pentru mine, eu n-am negat-o niciodată. UTA este un club special, în primul rând pentru că am și jucat acolo și am cunoscut satisfacții și în calitate de jucător, dar apoi și prin prisma perioadei pe care am petrecut-o ca antrenor. Am trăit momente frumoase la UTA și nu are rost să ne ascundem după deget, este un club special pentru mine. Dar, va juca Petrolul împotriva UTA-ei, nu vreau să rezumăm absolut deloc discuția la istoricul meu și al staff-ului meu la echipa din Arad.
„Să încercăm să obținem toate punctele puse în joc”
Important este ca noi să fim foarte bine din toate punctele de vedere și să încercăm să obținem toate punctele puse în joc pentru că ar reprezenta, cred eu, o clarificare și mai evidentă a situației din clasament. În plus, ne-ar da moral pentru ce urmează, pentru că vine o săptămână grea. Respectăm UTA, este o adversară valoroasă, care a demonstrat un fotbal bun pe parcursul sezonului”, a spus Gyuszi Balint la conferința de presă de dinaintea partidei cu UTA, programată luni, ora 19. Laszlo Balin a înfruntat-o pe UTA de două ori ca antrenor, în sezonul 2018-2019 al Ligii a II-a, iar echipele sale s-au impus de fiecare dată, Sportul Snagov cu 2-1 și Metaloglobus București cu 3-0, ambele pe propriul teren.