Înfrângerea cu FCU Craiova a agitat mult apele la Sepsi Sfântu Gheorghe, iar Liviu Ciobotariu ar putea fi demis de pe banca tehnică. Formația covăsneană a strâns doar 20 de puncte în SuperLigă și este departe de calificarea în play-off, obiectivul declarat al covăsnenilor. În plus, gruparea patronată de Laszlo Dioszegi este deja eliminată din Cupa României, din postură de deținătoare a trofeului. Ciobotariu este dorit de Dinamo, rămasă fără antrenor după despărțirea de Ovidiu Burcă.
Principalul favorit să preia Sepsi, în cazul plecării lui Ciobotariu, ar fi nimeni altul decât Laszlo Balint (44 de ani), liber de contract după despărțirea de UTA, din luna aprilie. Dacă o va prelua pe Sepsi, Balint ar reveni ca adversar la Arad chiar la primul meci cu noul gazon instalat pe Arena Francisc Neuman, în weekend-ul 26-28 ianuarie 2024.