„LAPTELE SI CORNUL”, LA CONTROL! ANSVSA ANUNTA VERIFICARI INTENSE

by Dana B.

Controale ANSVSA, la produsele lactate distribuite prin programul „Laptele şi cornul”!

Autoritatea va verifica până pe 6 aprilie dacă sunt respectate condiţiile sanitar-veterinare de la producere şi procesare a laptelui crud, informează B1 TV.

Controalele inspectorilor au loc la cei care asigură depozitarea produselor lactate, precum şi la operatorii care asigură distribuţia laptelui.

Controale intense vor avea loc până pe 6 aprilie 2016 din partea Autorităţii Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Sunt verificate, aşadar, fermele de animale producătoare de lapte, centrele de colectare și unitățile de procesare a laptelui.

„O atenție deosebită va fi acordată respectării condițiilor de igienă și a lanțului frigorific pe durata transportului, a depozitării laptelui și a produselor lactate distribuite prin programul ‘Laptele și cornul’. În acest sens, vor fi efectuate controale oficiale la depozitele independente care asigură depozitarea produselor lactate, precum și la operatorii care dețin mijloace de transport și asigură distribuția laptelui și a produselor lactate distribuite în cadrul acestui program”, a anuntat ANSVSA.

Programul Laptele si Cornul a adus în această lună o serie de probleme în ţară. La Braşov, acest program a fost suspendat pe 11 martie după ce 23 de elevi ai unei scoli generale au ajuns la spital cu toxiinfectie alimentara.

Sursa: m.b1.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate