LANSARE MEDIATICA A PROIECTULUI INTERNATIONAL „LUMINA DINAUNTRU SI LUMINA DINAFARA”

by Paula Craciun

Joi,  30 aprilie 2015, începând cu ora 14.00, la sediul ISJ Arad, în Sala de şedinţe, a avut loc conferinţa de presă pentru lansarea mediatică a proiectului internaţional „LUMINA DINĂUNTRU ȘI LUMINA DINAFARĂ – INNER AND OUTER LIGHT, la care au participat reprezentanţii instituţiilor partenere: Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Fundaţia „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad(iniţiatorul proiectului), Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad şi Moodle România(creatorii platformei proiectului). De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi mass media, cărora le mulţumim pe această cale.

Anul Internațional al Luminii, deschis oficial în 19 ianuarie 2015, prin Sesiunea științifică internațională organizată de UNESCO, la Paris, este un proiect educațional internațional, la care participă peste 100 de parteneri din 85 de țări. Cele patru mari teme stabilite la nivel internațional sunt: lumina în știință, tehnologie, natură și cultură. Această sărbătoare a cunoașterii aduce în prim plan importanța luminii ca fenomen fizic și spiritual.

OBIECTIVE: În acest context a fost conceput proiectul Lumina dinăuntru și lumina dinafară (Inner And Outer Light) care, într-o abordare deopotrivă pluri, inter și transdisciplinară, pune accentul pe implicațiile luminii în viața interioară și exterioară a fiecărei ființe umane.  Obiectivele proiectului sunt înțelegerea și conștientizarea importanței luminii în viața de zi cu zi a fiecărui individ și a întregii societăți umane, stimularea creativității didactice/educaționale prin aplicarea metodologiei transdisciplinare în abordarea problematicii luminii, dar și crearea unei platforme on-line cu resurse educaționale și informative destinate tematicii inter, pluri și transdisciplinare a luminii.

ACTIVITĂȚILE PROPRIU-ZISE: Pentru atingerea obiectivelor amintite, echipa de proiect, coordonată de doamna profesor Mirela MUREŞAN(de la Colegiul Naţional „M.Nicoară” Arad), a conceput o serie de activități – concursuri, expoziții, proiecte, ateliere – deschise tuturor instituțiilor interesate, atât din mediul preuniversitar, cât și din cel universitar. Toate activitățile propuse și produsele lor specifice vor fi găzduite pe platforma http://edu.moodle.ro/ (eseuri, imagini, materiale audio, filmulețe, postere, prezentări ppt, proiecte didactice etc), acestea constituind o colecție de resurse educaționale și informative destinate abordării inter, pluri și transdisciplinare a luminii cu adresabilitate, atât pentru mediul educațional (elevi, profesori), cât și pentru societate, în general.

Până în acest moment s-au derulat două activități. Prima, un concurs de campanii publicitare, realizate de elevi, cu scopul de a promova anul internațional al luminii, dar și a proiectului arădean, s-a desfășurat pe parcursul lunii martie. Cea de-a doua activitate, expoziția cu obiecte de iluminat, ( „Lumina noastră cea de toate zilele”) s-a materializat în luna aprilie. Urmează, în luna mai, Theatrum Mundi, un festival cu tradiție, aflat la cea de-a XI-a ediție, care, în acest an, este racordat la obiectivele proiectului internațional Lumina dinăuntru și lumina dinafară. Toate produsele realizate în urma acestor activități, precum și produsele activităților următoare sunt găzduite de platforma educațională MOODLE, la adresa https://lumina.moodle.ro/. Acolo se poate accesa și calendarul tuturor activităților proiectului.

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ: Apogeul manifestărilor din cadrul proiectului îl constituie organizarea unei conferințe internaționale la Arad, în 24 – 25 noiembrie a.c., la care au acceptat deja provocarea unui dialog transdisciplinar pe tema luminii acad. Basarab Nicolescu (Paris) și acad. Solomon Marcus (București) – ca invitați de onoare.

ORGANIZATORI/PARTENERI: Instituțiile care și-au asumat organizarea și desfășurarea acestui proiect de anvergură sunt: Edu Moodle România, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Fundația „Moise Nicoară” și Casa Corpului Didactic Arad. Pe parcursul derulării activităților, vom colabora cu instituții locale sau internaționale, dintre care menționăm: Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și, nu în ultimul rând, Centrul de Cercetări și Studii Transdisciplinare, (CIRET) din Paris.

IMPACT: Proiectul arădean Lumina dinăuntru și lumina dinafară (Inner And Outer Light) constituie o premieră absolută pentru învățământul românesc, prin:

  • integrarea lui în calendarul internațional UNESCO
  • coerenţa amplului demers educativ subordonat aceleiaşi teme – lumina
  • dialogul științific și didactic creator de natură transdisciplinară
  • produsele sale destinate creării unei resurse educaționale permanente accesibile on-line.

Astfel, comunitatea arădeană școlară (și nu numai) va putea participa la manifestările celebrării Anului Internaţional al Luminii, iar beneficiarii proiectului – elevii și profesorii din învățământul preuniversitar naţional și internațional – vor putea accesa și utiliza o resursă didactică transdisciplinară, în acord cu cele mai noi orientări în domeniu.

 

Facebook Comments