Biblioteca Universitară „Tudor Arghezi” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a găzduit, în data de 17.07.2017, în colaborare cu Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene, un eveniment cultural de excepţie prilejuit de lansarea cărţii TUDOR ARGHEZI (1967-2017) – 50 de ani de la moartea marelui poet, Versurile tinereţii (1897-1902), ediţie coordonată de d-na Melania Doina Arghezi, Directorul Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene, din cadrul UVVG, editată de „Vasile Goldiş”, University Press, 2017.
La evenimentul deosebit de important au participat d-na Melania Doina Arghezi, soţia regretatului Baruţu T. Arghezi, fiul marelui poet român Tudor Arghezi, unul dintre cele mai mari personalităţi culturale, recunoscut la nivel naţional şi internaţional, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Complexului Universitar de Studii Multiculturale şi Patrimoniale a UVVG, scriitori, oameni de cultură, consilieri municipal, studenţi şi absolvenţi ai Universităţii.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a transmis mesajul d-nei Rector, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci şi a subliniat importanţa şi opera poetului Tudor Arghezi, şi a mulţumit d-nei Doina Melania Doina Arghezi, Directorul Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene, din cadrul UVVG, pentru cercetarea şi publicarea mai multor manuscrise inedite ale marelui poet Tudor Arghezi, care sunt declarate „patrimoniu naţional” şi care se află la Centrul de Cercetare al Literaturii Argheziene, donate Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad de d-na Melania Doina şi regretatul Baruţu T. Arghezi.
D-na Doina Melania Doina Arghezi, Directorul Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a precizat faptul că volumul este închinat marelui Tudor Arghezi, unde sunt publicate versurile dintr-un caiet al poetului din perioada 1897-1902, un veritabil şi autentic tezaur literar. „Prezentarea păgânilor şi a versurilor sunt uşor mărite cu scopul de a facilita cititorului desluşirea versurilor luând în consideraţie litera destul de mică şi delicată. Citite, aceste versuri evocă multe stări sufleteşti – ilustrând perfect anii trăiţi de autor – ani în care sprijinul familiei sale era absent, fiind nevoit de tânăr să-şi asigure permanent existenţa”, a subliniat D-na Doina Melania Doina Arghezi, Directorul Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Daniel Albu