Lady Gaga a semnat un contract exclusivist cu Caesars Entertainment Corp. din Las Vegas, urmând să cânte în diferite locuri deținute de această companie în următorii doi ani. Pentru această perioadă, vedeta va primi în schimb aproximativ … 75 de milioane de dolari.
Lady Gaga va cânta din decembrie 2018, doar în Las Vegas, pentru o perioadă de doi ani. „Este patria lui Elvis, Tony Bennett şi Franck Sinatra, a Rat Pack, a lui Elton John, Judy Garland şi Liza Minnelli. Este un vis de o viaţă al meu să cânt în Las Vegas”, a spus cîntăreaţa, potrivit Reuters.
Vedeta se alătura astfel unor artiști precum Elton John, Celine Dion, Britney Spears, Shania Twain şi Rod Stewart, care au semnat contracte pe termen lung cu cazinourile din acest oraş.
Potrivit unor zvonuri, Lady Gaga, care a avut recent probleme de sănătate, va câștiga în cei doi ani aproximativ 75 de milioane de dolari pentru concertele pe care le va susține. Informația nu a fost confirmată oficială, însă vedetele care au semnat astfel de contracte au primit sume pe măsură.
De exemplu, Celine Dion a încheiat un contract pe trei ani, care s-a ridicat la 100 de milioane de dolari. Totodată, în decembrie 2013, Britney Spears a semnat un contract pe doi ani în valoare de 30 milioane de dolari.
Sursa: libertatea.ro