Și a trecut un an! Ziua de 30 octombrie a anului trecut a părut până spre amurg o zi ca oricare alta, poate doar marcată de discuțiile pro sau contra Halloween. Nimic nu anunța în vreun fel tragedia ce urma a cuprinde România după acel 22.32.
Știrile începuseră năucitor de furtunos a revărsa către lume imagini, strigăte și disperare demne de un scenariu apocaliptic. Și poate în profunzimea-i tocmai asta era: un soi de apocalipsă particulară a României – țara care a plâns mult în acea seară și în zilele ce au urmat, numărându-și eroii, morții, răniții, dar mai ales NEPUTINȚA de a face față unei astfel de tragedii. Ca amintire personală a acelei seri știu că zorii următoarei zile m-au aflat cu telefonul încă în mână în încercarea de afla dacă nepoata mea mersese sau nu la acel concert (și, slavă Domnului, nu fusese!) dar totodată dând share-uri peste share-uri pozelor puse pe facebook ale familiilor disperate care își căutau copiii… și astfel, din celălalt capăt de țară, un Alex Hogea, un Claudiu Bogdan Istrate, un Florin Popescu, un Alex Chelba, un Claudiu Petre și mulți alții deveniseră cumva ”parte a familiei”. I-am „căutat”, i-am plâns, iar zilele ce au urmat au fost unele ”vlăguite” de orice sens, dar și pline de revoltă, dovadă stând ieșirea masivă în stradă la nivel național. Și dacă a fost o zi în care am fost mândră de Arad și arădeni, aceea zi a fost cea în care am putut spune că ”ASTĂZI ARADUL A FOST COLECTIV”.
Astăzi, 30 octombrie 2016- la un an de la tragedie, se pare că Aradul este din nou #colectiv dovadă stând peste o sută de arădeni adunați în parcul Mihai Eminescu cu flori și lumânări în spirit de solidaritate cu celelalte ”marșuri ale tăcerii” ce au loc în București și în țară.
UN MINUT, O SECUNDĂ , 64 DE ÎNGERI , ZECI DE RĂNIȚI și UN REFREN:
”Nu suntem numere, suntem liberi
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem așa de vii, așa de vii
Pentru că ziua în care vom renunța va fi ziua în care murim, ziua în care murim
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem așa de vii, așa de vii
Pentru că ziua în care vom renunța va fi ziua în care murim, ziua în care murim”
…..Iar gândul nostru de bine se îndreaptă în mod deosebit către arădeanul nostru Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, căruia îi transmitem și pe această cale că arădenii nu au uitat ziua de 30 octombrie și că îl așteptăm acasă!
