Supranumit ”Regele naiului”, Gheorghe Zamfir, naist, dirijor și compozitor, s-a născut la 6 aprilie 1941, la Găești, județul Dâmbovița. A urmat, începând din 1955, cursurile Școlii speciale de muzică din București (astăzi Liceul de Muzică ”Dinu Lipatti”), la clasa profesorului Fănică Luca.
Maestrul Gheorghe Zamfir la Gala de aniversare ‘Zamfir — 50 de ani pe scenă’, de la Ateneul Român. (31 mai 2014)
Obține, în 1959, în cadrul Școlii de muzică, premiul I și titlul de laureat pe țară și, în același an, efectuează primul turneu, în Polonia. Tot acum înregistrează primele sale piese, compoziții proprii în stil folcloric, interpretate cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii Române, dirijată de Radu Voinescu.
În 1961, se înscrie la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București, pe care l-a absolvit cu o dublă specializare — în pedagogie (1966) și dirijat de cor și de orchestră (1968). La 24 martie 2005, avea să-și susțină doctoratul, obținând calificativul Summa Cum Laude pentru teza intitulată ”Naiul — geneză, evoluție și semnificație”.
Devine, în 1966, dirijor al Ansamblului ”Ciocârlia” din București, care număra peste 300 de artiști. Cu acest ansamblu, s-a bucurat de un mare succes în cadrul numeroaselor turnee pe care le-a făcut atât în țară, cât și în străinătate (RF Germania, URSS, Elveția, China). În același an, înregistrează primul său disc la Casa de discuri Electrecord, pe care se află renumitele sale piese ”Doina de jale” și ”Doina ca de la Vișina”.
Pleacă, prin demisie, de la Ansamblul ”Ciocârlia”, în 1969, iar în anul următor înființează un taraf concertistic, alături de care înregistrează un succes extraordinar pe scenele pariziene. În 1971, a entuziasmat publicul francez cu zeci de recitaluri în care interpretează, pentru prima oară, la cele patru naiuri — soprano, alto, tenor, bas—, create de el.
Maestrul Gheorghe Zamfir a adus schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, prin noi variante, conținând 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal. În 1972, a creat stilul nai-orgă, prin care a introdus noi repertorii și a lărgit considerabil paleta de expresii de interpretare a naiului. În 2003, a confecționat naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.
Devine cunoscut și foarte apreciat în toate țările lumii, din Statele Unite ale Americii și Canada până în Australia, Japonia și Africa de Sud, Israel, Orientul Apropiat și Extremul Orient, concertele cu taraful său reușind performanța continuă a unor săli arhipline. În 1972, Gheorghe Zamfir a devenit membru al Societății Compozitorilor din Franța, iar în 1976 a rămas, timp de nouă săptămâni, în ”Top Ten” din Marea Britanie. În 1982, Gheorghe Zamfir a luat drumul exilului.
Compozițiile sale dedicate naiului, în număr de peste 400, acoperă mai multe stiluri muzicale: folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul său interpretativ este unul dintre cele mai variate, cuprinzând piese de mare virtuozitate și valoare ale muzicii clasice universale, dar și alt gen de muzică, rezultată prin prelucrarea originală a unor piese renumite.
Printre compozițiile sale simfonice se află ”Misa pentru Pace” pentru nai, cor, orgă și orchestră, înregistrată la București cu Orchestra Radio și Corul Madrigal (1974), ”Rapsodia primăverii”, ”Concert pentru nai nr. 1”, ”Simfonia Lirica”, concerte pentru nai și orchestră, ”Cvintetul Plopilor”, pentru nai și cvartet de coarde, alături de cele care reflectă tradițiile muzical-populare românești.
Semnează, totodată, coloana sonoră a unor filme celebre, dintre care amintim ”Once Upon a Time in America”,”Karate Kid”, ‘The Tall Blonde Man with One Black Shoe”. A compus, de asemenea, muzica filmului ”Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980, regia Mircea Mureșan).
Gheorghe Zamfir este deținătorul a 120 de discuri de aur și de platină. Albumele înregistrate de-a lungul carierei sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare în întreaga lume. I-au fost decernate nenumărate distincții și premii în Franța, Belgia, Luxemburg, Italia și alte țări. Amintim dintre acestea Ordinul Meritul Cultural al Franței, Medalia Vaticanului, premiul Academiei ”Charles Gros”, premiul ”Țitera de aur” (Franța). Între anii 1988 și 1990, a fost primit de trei ori la Vatican. În mai 2013, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a decernat maestrului Gheorghe Zamfir ”Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a acestei țări, conferită în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei muzicale, pentru contribuția substanțială la promovarea valorilor culturale naționale.
A revenit în țară din exil după 1990, continuând să susțină concerte și turnee în țările lumii, precum și concerte la pupitrul Orchestrei Naționale de Folclor, reînființată în luna decembrie 2006. În ianuarie 2006, Gheorghe Zamfir a efectuat un turneu în Canada cu Athenaeum String Quintet, în program fiind inclusă și o premieră mondială ”Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai și quintet de coarde” în aranjamentul muzicianului Lucian Moraru. A contribuit la crearea primei catedre de nai din Europa, la Universitatea Națională de Muzică din București, fiind profesor asociat la clasa de nai, între anii 2001-2005.
A publicat ”Dincolo de sunet” (versuri, ediție bilingvă, româno-franceză, 1979), ”Drum de spini și de glorii” (versuri, 1981), ”Binecuvântare și blestem” (autobiografie, 2000) și ”În inima întristată a barocului” (versuri, 2002).
Gheorghe Zamfir se exprimă și în pictură, având la activ câteva expoziții în țară și în străinătate. Amintim, spre exemplu, expoziția organizată în perioada iunie-august 2009, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, ”Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simțiri, doi români. Gheorghe Zamfir și Petru Beca”, cuprinzând lucrări ale lui Gheorghe Zamfir și ale lui Petru Beca, pictor și scriitor din Alba Iulia.
Primește, în septembrie 2008, titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgoviște, iar în 2009, Premiul Internațional Omnia pentru întreaga operă muzicală, în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaționale ”Mihai Eminescu”. Se numără, alături de alte personalități, printre laureații celei de-a 13-a ediții a „Oscarului Românesc pentru Excelență”, premii decernate în cadrul unei festivități desfășurate la Opera Națională București (ONB), în octombrie 2010.
Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, în parteneriat cu Asociația de Tineret Ecou din Sfântu Gheorghe și Centrul de Cultură Arcuș a organizat, în perioada 21-25 aprilie 2013, prima ediție a Festivalului Internațional de Nai ”Gheorghe Zamfir”, desfășurat la Sfântu Gheorghe, Arcuș (Covasna) și Brașov. Cu acest prilej, a mai avut loc, pe lângă concerte, și vernisajul unei expoziții cu tablouri, naiuri și o parte din colecția de discuri de aur și platină a maestrului Gheorghe Zamfir. Cu ocazia primei ediții a Galei de decernare a titlului de Ambasador al Turismului Românesc, desfășurată la 19 august 2013, Gheorghe Zamfir s-a numărat printre personalitățile care au primit acest titlu.
La 31 mai 2014, Gheorghe Zamfir a sărbătorit, la Ateneul Român, 50 de ani de carieră, în cadrul galei aniversare „Zamfir — 50 de ani pe scenă”, primind cu acest prilej un trofeu din partea Casei de discuri Electrecord.
Gheorghe Zamfir a interpretat mai multe piese alături de orchestra lui Andre Rieu, cu ocazia concertelor pe care acesta le-a susținut în iunie 2015 la București.
Sursa: agerpres.ro