La mai bine de un an de la lockdown, Felnacul se revoltă: „Lăsaţi-ne să jucăm fotbal”!

by Sorin Haut

Martie este luna în care fotbalul judeţean ar trebui să se „dezgheţe” după 16 luni de zile! AJF Arad şi cele 12 formaţii din Liga 4 s-au pus de acord asupra începerii campionatului, data de restart fiind fixată la 20 martie. Cu toate că acel protocol pe sănătate nu a fost încă îmbunătăţit, în sensul acceptării testelor rapide antigen în fotbalul amator, prevedere care ar scuti echipele de costuri financiare mari. Între timp, echipele şi-au reluat pregătirea, dispută amicale, dar încă există o brumă de incertitudine, atâta timp cât autorităţile au anunţat apariţia valului trei de coronavirus în România. Una din echipele de Liga 4 cu ambiţii din judeţ, Victoria Felnac, se revoltă pe facebook şi transmite un mesaj dur: „Într-o țară normală cu oameni care iau decizii logice, astăzi (n.n. 28 februarie) era zi de meci! De mai bine de un an de zile nu ne este permis să jucăm 11 contra 11 în aer liber, dar este permis să joci 7 contra 7 sau 8 contra 8 intr-un spațiu închis(balon)! Săli de fitnes pline, piețe pline, terase pline, la metrou plin, la mare plin, la munte plin, nunți, botezuri, etc.. dar fotbalul e INTERZIS! Știm ca suntem mici și că la noi nu sunt interese financiare să fim lasați sa jucăm.. dar la noi e ceva ce în ligile superioare nu prea mai gasiți, PLACEREA SI PASIUNEA!

„O să distrugeţi o bună parte din fotbalul mic”

Dar se pare ca o sa ni le luati si pe astea! O sa distrugeti o mare parte din fotbalul mic si faceti ca o mare parte din copiii din mediul rural sa iși piarda pasiunea pentru fotbal prin „logica” masurilor luate.. dar se pare ca nu va pasă! Noi strigam încă o dată, cine stie, poate ne aude cineva și poate mai striga si altcineva: LĂSAȚI-NE SĂ JUCĂM FOTBAL!!!”, este mesajul celor de al ACS Victoria Felnac, pe contul de facebook. „VI-FE”, echipă pregătită de Lucian Ciba, a demarat seria testelor, iar în cel mai recent joc de verificare, a dispus de Viitorul Caporal Alexa cu 4-1, reuşite semnate de Pasăre, Băd, Bogdan şi Răduţ.

 

Facebook Comments