Întrucât în preajma sărbătorilor pascale foarte multe persoane care muncesc în străinătate se întorc în țară, readucem în atenția celor interesați, că la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad circa 14.000 de carnete de muncă își așteaptă titularii.
Având în vedere această situație, reamintim că deținerea carnetului de muncă este foarte importantă, întrucât acesta este documentul cu care se poate proba vechimea în muncă, respectiv activitatea prestată de angajat până la data de 31.12.2010.
Precizăm de asemenea, că în arhiva instituției se regăsesc doar carnetele de muncă ale societăților comerciale cu sediul social în județul Arad, înființate după anul 1990.
Prin urmare, cei interesați se pot prezenta personal sau prin împuternicit la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă, situat în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, de luni până joi în intervalul orar 8 – 16,30, respectiv în ziua de vineri între orele 8 – 14, pentru a intra în posesia carnetelor de muncă.
Mai subliniem, că începând cu data de 01.01.2011, vechimea în muncă poate fi probată cu adeverința eliberată gratuit de către angajator.
În cazul în care, din motive justificate angajatorul se află în imposibilitate de a elibera această adeverință, vechimea în muncă poate fi dovedită cu un extras din registrul general de evidență al salariaților furnizat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, tariful perceput fiind de 20 lei / document.