La ce boli grave ne expunem dacă nu dormim suficient

by Cristian Dobre

Știați că lipsa somnului produce efecte similare consumului de alcool? Nesomnul afectează pe rând toate organele. Apar dificultăţi de concentrare şi tulburări de memorie, dar şi o serie de complicaţii: diabet, boli cardiovasculare, sau neurologice.

Laura Ducu: Dacă sunt privată de somn sunt irascibilă. Mă irit mult mai tare şi tensiunea se duce sus. La câteva ore, se duce jos. Am ajuns şi la spital pentru că la un moment dat a fost mult prea sus tensiunea şi a curs sânge şi nu se mai oprea.

Laura nu a mai dormit bine de foarte mult timp. În ultimii zece ani, nopţile ei au însemnat câte 3-4 ore de somn. Stresul zilnic, programul încărcat şi odihna insuficientă i-au dat peste cap toată viaţa.

Privarea de somn, boala omului activ

Problema Laurei nu este una izolată. Privarea de somn este o boală a omului activ, care aglomerează tot mai multe activităţi în cele 24 de ore. Medicii spun că în special tinerii au această problemă.

Dr. Oana Deleanu, medic primar pneumolog cu competență în somnologie: Este tendinţa omului modern. Am auzit multe persoane zicând: o viaţă am şi nu vreau să o dorm.

Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, neurochirurg: Omul modern doreşte să facă foarte multe lucruri şi să le facă repede, bine şi cu maxim de eficienţă. Fiind presat de toate aceste lucruri sare etape. Sare etape din odihnă, se biciuieşte. Sare etapele de linişte propriu-zisă.

Studiile arată că durata medie a somnului de noapte a scăzut cu una-două ore, comparativ cu acum 100 de ani. Adică în loc de şapte-opt ore, cât recomandă specialiştii, cei mai mulţi oameni dorm mai puţin de şase. Iar atunci când stilul de viaţă este dezechilibrat, odihna este primul lucru care are de suferit. Unele studii chiar compară efectele somnului insuficient cu cele ale consumului de alcool.

Dr. Oana Deleanu, medic primar pneumolog cu competență în somnologie: S-a constatat că după cele 16 ore de nesomn, gradul nostru de ameţeală este echivalent unei alcoolemii de 0,05. Dacă ne ducem către 20-21 de ore de deprivare de somn, gradul de alcoolemie se pare că creşte până la 0,08.

Încet şi sigur, insomniile şi somnul agitat duc la oboseală, care afectează întreg organismul. Apar dificultăţi de concentrare şi tulburări de memorie, dar şi o serie de complicaţii.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments