Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a transmis procurorului general în vederea sesizării șefului statului cererea de efectuare a urmăririi penale față de Cristian David, fost ministru al Internelor, pentru luare de mită și spălare de bani.
„Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, i-a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul întocmit de procurorii anticorupție,în vederea sesizării președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Cristian David, ministru al Internelor și Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 — 22 decembrie 2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălare de bani”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.
Sursa citată precizează că faptele cu care DNA a fost sesizată în 2014 constau în aceea că ministrul David Cristian ar fi pretins în anul 2007 iar la 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denunțător pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
„Pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție”, susțin procurorii.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii DNA — Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție care efectuează cercetări în cauză, precum și copii ale dosarului de urmărire penală.
Sursa: agerpres.ro