Mircea Lucescu (79 de ani) s-a întors la echipa națională după o pauză de 38 de ani. Primul meci de la revenire este Kosovo – România, partidă programată astăzi, de la ora 21 45, în prima etapă a noului sezon de Nations League.
Partida de la Pristina este primul meci al ”Tricolorilor” de după EURO 2024, competiție la care au făcut o figură frumoasă și au ajuns până în optimile de finală.
Mircea Lucescu: ”Mă aștept la o atmosferă sportivă”
”Este o echipă care s-a calificat la Campionatul European (n.r. România). A făcut performanță acolo, ieșind din grupe de pe primul loc. Este o echipă care a acumulat experiență în această perioadă, o echipă motivată.
O echipă dispusă să facă toate eforturile posibile pentru a face încă un pas înainte, o eventuală calificare la Campionatul Mondial. Noi suntem aici să jucăm fotbal într-o competiție europeană.
Fiecare dintre echipe încearcă să aducă în teren ceea ce are mai bun. Eu mă aștept la o atmosferă sportivă, indiferent ce suporterii își vor permite să facă.
Mă aștept la o atmosferă sportivă, indiferent ce își va permite să facă unul sau altul dintre suporteri. Meciul se joacă pe teren. Mă aștept să nu fie incidente, să fie fair-play. Nu-mi fac griji.
Atmosfera să fie în tribune, pe teren sunt două echipe care joacă. Am nevoie de un translator din limba română. Eu nu vorbesc în engleză, că sunt selecționerul României. Trebuie să ne respectăm!”, a spus Mircea Lucescu.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
Portari: Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnoveanu (FCSB).
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj).
Mijlocași: Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Andrei Artean (CFR Cluj), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova).
Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45: Kosovo – România
Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru.