Celebrul actor Kevin Spacey, unul dintre cele mai apreciate staruri internaționale, a recunoscut public care este orientarea sa sexuală.
Kevin Spacey, care a câștigat de două ori premiul Oscar, a mărturisit că este homosexual.
Declarația publică a acestuia vine după ce actorul Anthony Rapp a dezvăluit, cu ceva timp în urmă, că starul hollywoodian i-a făcut avansuri sexuale în urmă cu mai mulți ani, când era adolescent.
Duminică seara, Kevin Spacey, pentru care cineva a plătit două milioane de dolari ca să iasă la prânz, a dat o declarație în care afirmă „cu sinceritate” că nu își amintește acel incident și că are „mult respect și admirație față de Anthony Rapp în calitatea sa de actor”.
„Dar, dacă m-am comportat într-adevăr așa cum a descris el, atunci îi datorez cele mai sincere scuze, pentru ceea ce pare să fi fost un comportament profund nepotrivit, cauzat de consumul prea mare de alcool”, a adăugat Kevin Spacey.
„Așa cum mă cunosc prietenii apropiați, în viața mea am avut relații atât cu bărbați, cât și cu femei. Am iubit și am avut relații romantice cu bărbați pe parcursul vieții mele, iar acum am ales să trăiesc ca un bărbat gay”, a mai spus starul hollywoodian.
„Vreau să tratez acest subiect cu onestitate și în mod deschis, iar acest lucru începe cu examinarea propriului tău comportament”, a încheiat Kevin Spacey, potrivit Agerpres.ro.