Claudiu Keșeru (35 de ani) s-a înțeles cu UTA și va semna cu arădenii un contract valabil pe 3 ani, scriu cei de la Gazeta Sporturilor şi Sport.ro. Mutarea a fost anunţată atât de portalul nostru dar şi de antrenorul Ilie Poenaru, la prezentarea sa ca antrenor al „Bătrânei Doamne”, doar că oficialii UTA-ei amână prezentarea experimentatului atacant, deşi din informaţiile noastre ar fi semnat deja cu „roş-albii” de zile bune, dar pe doi ani. Conform gsp.ro, Keșeru va fi plătit cu 180.000 de euro pe sezon la UTA, plus bonusuri de performanță. Jucătorul a refuzat o ofertă mult mai bună din punct de vedere financiar, de peste jumătate de milion de euro din Qatar, fiind atras de proiectul clubului arădean dar şi de posibilitatea de a mai juca la naţională.
Roger ar putea reveni la Arad, Sepsi are prim-planul pentru dinamovistul Matei
UTA pregăteşte alte transferuri în perioada următoare, iar unul din numele vehiculate este cel al lui Bautisa Cascini, 24 de ani, mijlocaş ofensiv remarcat în Liga 1 la Botoşani şi Clinceni. De asemenea, Poenaru l-ar putea convinge pe Roger să revină la UTA. Pe de altă parte, negocierile cu ex-dinamovistul Cosmin Matei sunt ceva mai dificile şi se pare că Sepsi are acum prim-planul pentru semnătura decarului. Se anunţă zile fierbinţi la UTA, cei din conducere având de conturat lotul într-o perioadă scurtă, în paralel ducându-se negocieri şi pentru vânzarea clubului, afacere ce părea căzută la un moment dat.