Karmen și Bogdan Căplescu au fost nevoiți să amâne botezul fetiței lor, din cauza coronavirusului. Creștinarea micuței Sofia Rossa Maria era programată pentru luna aceasta, însă evenimentul nu va mai avea loc.
În viața lui Karmen și a soțului ei, în această lună urma să aibă loc un eveniment important, creștinarea fetiței. Din nefericire, coronavirusul, care până mai ieri părea o amenințare îndepărtată, între timp a fost declarat pandemie de Organizația Mondială a Sănătății. Numărul celor infectați crește într-un ritm alert. Dat fiind că luna martie fusese aleasă de Karmen și de Bogdan pentru creștinarea fiicei lor, speriați din cauza coronavirusului, aceștia s-au văzut nevoiți să amâne evenimentul, scrie spynews, petrecerea urmând să aibă loc într-o dată stabilită ulterior.
De altfel, dat fiind că Guvernul a luat măsuri speciale de protecție, ar fi fost imposibil ca botezul fetiței – unde s-ar fi adunat sute de invitați – să aibă loc.
Au apărut zvonuri despre despărțire
La începutul anului, la doar câteva luni după ce Karmen devenise mamă, au început să apară deja zvonuri despre despărțire. „Doamne, nici nu se pune problema să ne despărțim. Noi tocmai ne-am mutat la casă nouă și stăm singuri, acum. E o mare schimbare. Avem copilul așa de mic, cum să ne despărțim.
Eu stau mereu cu ea, dar trebuie să caut și o bonă, chiar dacă am ajutorul mamei și al soacrei. Este un copil foarte energic și trebuie să stau mereu cu bebelina mea. Plus că vreau să mă reapuc și eu de cântat și atunci chiar voi avea nevoie de ajutor”.
Sursa: libertatea.ro