KAIACIŞTII ARĂDENI AU ÎNCHEIAT SEZONUL CU BRIO

by Sorin Haut

2016 s-a dovedit un an foarte bun pentru secţia de kaiac-canoe de la CSM Arad. În ultimele competiţii din acest an, sportivii pregătiţi de Gorbe Laslo şi Alexandru Stoian şi-au reconfirmat valoarea. Cel mai solicitat sportiv la final de sezon a fost Ioan Sabău (foto), care a participat, în premieră, la Campionatul Mondial de maraton (Brandenburg, Germania), pe distanţa de 22,6 kilometri. În proba de kaiac simplu, sportivul CSM-ului s-a clasat pe locul 29, iar la kaiac dublu a încheiat pe 24. România a găzduit şi ea, pentru prima oară, un Campionat Naţional de maraton, la Bascov (Piteşti), iar CSM Arad s-a aflat printre protagoniste: Ionuţ Sabău s-a clasat pe primul loc la juniori II – 10 kilometri, Carmen Petre a fost tot prima, dar la junioare I – 14 kilometri, Natalia Ciocluţ a terminat a doua la junioare I – 14 kilometri, iar Alexandra Almaşi a fost a doua la junioare II – 10 kilometri. “O competiţie foarte reuşită, sperăm ca la următoarea ediţie să avem şi participare internaţională, pentru a ne afilia şi noi în rândul celorlaltor ţări, cu tradiţie în maraton”, ne-a declarat antrenorul Gorbe Laslo.
Pe podium la Cupa României
Cupa României, concurs rezervat juniorilor, desfăşurat tot la Bascov, a consemnat alte rezultate notabile pentru kaiaciştii de la CSM: Carmen Petre – locul 1 la K1, 500 de metri; Natalia Ciocluţ – locul 2 la K1, 500 de metri; Ioan Sabău – locul 3 la K1, 1000 de metri, Alexandra Almaşi – locul 8 la K1, 500 de metri şi locul 9 la K1, 200 de metri. Ca urmare a rezultatelor din acest an, Carmen Petre şi Ioan Sabău au fost reconfirmaţi în lotul naţional de juniori I. Sabău a mai participat, recent şi la un puternic concurs internaţional desfăşurat la Szeged (Ungaria), la start aliniindu-se 860 de sportivi din 32 de ţări.
Sezon plin de realizări
Arădeanul a concurat în probele de 200, 500 şi 1000 de metri, reuşind calificări până în semifinale. “A fost un sezon plin şi foarte bun pentru noi, cu multe realizări. Practic, toţi componenţii secţiei sunt medaliaţi în diferite probe, iar faptul că avem şi doi sportivi în lotul naţional e un motiv de mândrie. Trăgând linie, stăm foarte bine în 2016”, încheie Gorbe Laslo.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate