Ajungem în capitala Ungariei sâmbătă dimineaţă, la doar câteva ore după triumful istoric al cuplului Dana şi Joao Monteiro, primii jucători soţ-soţie care cuceresc titlul european la dublu mixt, intrând astfel în cartea de istorie a tenisului de masă internaţional. Moderna şi cocheta sală Tuskecsarnok, un frumos complex sportiv situat într-o zonă liniştită a Budapestei, ne întâmpină cu căldură şi cu multă emoţie, în speranţa altor medalii româneşti. Tricolorii punctaseră deja la mixt, urcând de două ori pe podium: Dana şi Joao Monteiro – aur, respectiv Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu – bronz. După ce trecem pe la departamentul presă, pentru a ne acredita, tragem imediat cu ochiul în sală. Nu de alta, dar fetele noastre, Dana Dodean şi Eliza Samara, joacă la această oră sfert de finală la dublu, cu medalia pe masă. Şi e iar victorie, 4-1 la seturi cu rusoaicele Noskova şi Prokhorova. Dodean ajunge deja la zece victorii din tot atâtea meciuri, în ceva mai mult de trei zile de competiţie!
E un nou început excelent al unei zile europene, cu a treia medalie românească şi a doua pentru arădeanca de la CSM. În sală e forfotă mare, joacă unguroaicele Madarasz şi Pergel la dublu, iar gazdele îşi încurajează frenetic favoritele. Pe coridoare “miroase” a sport adevărat, cu oameni care îi vezi şi îi ghiceşti de la o poştă că se pricep la sportul ăsta, îl trăiesc cu intensitate. Între reprizele de ping-pong, ungurii îşi unduiesc gâtul cu câte o bere rece, iar alţii îşi cumpără, pasionaţi şi parcă seduşi de farmecul sportului ăsta, echipamente sportive şi treninguri, cu mărci deja consacrate în tenisul de masă. Cei mici îşi joacă meciurile lor, la mesele instalate pe coridoare, sub privirile admirative ale părinţilor. Simţi cu adevărat că eşti la un spectacol sportiv. Dar gata cu prostiile, noi am venit aici cu un scop, ne spunem. Hai în sală! În tribune zărim destui români, câţiva chiar arădeni, veniţi să o susţină pe Dana, mai ales că Budapesta e la o aruncătură de băţ, pe autostradă, iar un astfel de eveniment nu poate fi ratat.
Vedete precum Timo Boll, Vladimir Samsonov, Robert Gardos, Marcos Freitas, Joao Monteiro sau Gionis Panagiotis, urmează să joace, iar noi cu ochii pe ei, pentru a le admira tehnica, viteza şi execuţiile. La fete, chinezoaicele par a avea încă un cuvânt de spus în lupta pentru medalii: Han Ying şi Xiaona Shan, pentru Germania, Hu Melek, pentru Turcia, Li Jie pentru Olanda sau “portugheza” Yu Fu. Dar noi avem speranţele noastre, Eliza Samara, nimeni alta decât campioana europeană “en-titre” şi favorita noastră, Daniela Dodean Monteiro, a 16-a jucătoare a continentului. Până la orele prânzului, când urmează meciul vedetă pentru noi, Dodean vs. Han Ying, decidem să admirăm superba capitală a Ungariei, luminată sâmbătă de un soare cald, prilej numai bun pentru unguri şi numeroşii turişti, foarte mulţi asiatici, de a face promenadă pe faleza Dunării. Dar timpul trece repede, nu mai avem timp nici măcar de celebrul gulyas şi trebuie să ne întoarcem iar la sală.
E vremea marilor meciuri, tribunele sunt aproape arhipline, după masă sunt programate adevărate “şocuri”, atât la fete şi la băieţi. Luăm loc în mica galerie românească, poziţionată exact în spatele mesei la care urmează să joace “Dănuţa”. Cristi şi Simona Dodean, alături de micul Patrick, Andreea Dodean şi Stanislav Golovanov, dar şi alţi şi iubitori de tenis de masă din oraşul de pe Mureş, cu toţii îi ţinem pumnii strânşi arădencei. Începe meciul cu numărul 1 european, Han Ying! Dana e puţin nervoasă, nu simte mingea şi chinezoaica profită imediat. Ia primul set cu 11-3. Cu o tenacitate incredibilă, nemţoaica pune toate mingile pe masă şi blochează fiecare atac a Danei. Se simte puţin şi oboseala şi Ying are 2-0 la seturi. De acum începe meciul, spune sigur pe el fratele Danei, Cristi Dodean. Şi are dreptate. Dana îşi dă drumul la joc, e tot mai sigură pe ea şi nu mai greşeşte. Chinezoaica încearcă să facă faţă, dar se face 2-1 la seturi şi românii din tribune încep să spere. Printre uralele ungurilor, care îşi încurajează favorita, Georgina Pota, se aud şi încurajările noastre: “Haide Dana” sau “România!”.
Iar setul patru e cu adevărat spectaculos. Ambele jucătoare etalează un joc complet, se merge cap la cap şi ajungem la 10-8 pentru nemţoaică. Două mingi de set pentru ea. Dana le salvează şi are apoi minge de 2-2! Adversara ştie că o revenire a româncei i-ar fi fatală şi riscă. Riscă şi câştigă, 14-12. Nici la 3-1 nu ne pierdem speranţele, ştim că jucătoarea noastră are moral, încredere şi abilităţi de a întoarce rezultatul. Numai că de data nu e să fie, nemţoaica – fără meciuri la dublu sau mixt – e clar mai proaspătă şi mai lucidă. Cu toate astea, Dana face iar un nou set foarte bun. Ajungem la 11-10, iar Ying are noroc cu fileul. Final de meci, 4-1 la seturi. Dana iese din lupta pentru medalii la simplu. E prima înfrângere la Budapesta, după zece victorii la rând! Nimic nu poate şterge succesele anterioare şi cele două medalii pe care le avea deja la gât. Aplauzele din tribuna românească se aud, iar Dana ne face cu mâna, în semn de mulţumire. Nu are timp de regrete, peste ceva mai bine de două ore urmează semifinala de la dublu, împotriva aceloraşi antipatice nemţoaice.
Ce ritm nebun la acest European! Şi câtă putere mentală şi fizică trebuie să ai pentru a rezista. Noi admirăm meciurile de la masculin, unde apar, inevitabil şi surprizele: veteranul Samsonov e eliminat de Gardos, polonezul Dyas îl scoate din cursă şi pe Monteiro, după ce vineri provocase un prim “şoc”, cu victorie la neamţul Ovctharov. Vine seara şi fetele noastre apar la masa de joc. Visăm deja la o nouă finală europeană, pentru duminică. Dar în faţa alor noastre sunt Shan şi Solja, două nemţoaice excelente în proba de dublu. Şi asistăm la un meci mare. Se joacă spectaculos, cu răsturnări de scor şi lovituri fantastice. Revenim de la 0-1 şi 1-2 şi facem 3-2 la seturi! Dana şi Eliza sunt la un pas de ultimul act. Dar ceva se întâmplă. Fetele noastre sunt deranjate de o fantă de lumină ce cade pe masă, iar organizatorii se mişcă greu. Zece minute de pauză şi o întrerupere deloc favorabilă nouă. În sfârşit, meciul se reia. Dar parcă nemţoaicele sunt mai sigure pe ele. Solja face un meci mare şi serveşte impecabil. Fetele noastre au 5-3, dar pierd apoi setul, se face 3-3 şi ajungem în decisiv. Serviciul Elizei nu mai e atât de bun, loviturile Danei merg afară, iar finalul e dramatic. Adversarele câştigă, incredibil, cu 4-3 la seturi. Dezamăgire în tabăra noastră, pentru că era rost de un nou titlu european.
Rămânem cu bronzul, e medalie şi asta! La una din tribune se vorbeşte aproape româneşte, ne simţim ca şi acasă. Şi am uitat ceva, nici vorbă de vreo răutate din partea gazdelor, ştiută fiind rivalitatea româno-maghiară. Aici e tenis de masă, iar fair-play-ul e desăvârşit. Facem bilanţul: trei medalii, două la mixt şi una la dublu, lipseşte doar una la simplu. O mai avem însă pe Samara în sferturi şi românca noastră are culoar bun. Dar se face deja noapte şi trebuie să plecăm acasă. Campionii europeni, Dana şi Joao Monteiro, vin să ne salute şi să ne îmbrăţişeze. Se dau autografe, se fac poze, iar Patrick e admirat şi luat în braţe de toată lumea, mai ales de “tuşi” Dana, care îi pune la gât, micuţului, medalia de aur şi îi dăruieşte două mingi. Ce gest frumos, de mare tandreţe!
Apar şi lacrimile, favorita noastră e emoţionată şi probabil uşor dezamăgită că nu ne-a mai putut oferi şi alte victorii. Dana e modestă până la Dumnezeu. Are două medalii, dintre care una de aur la mixt, cu care a scris istorie în tenisul de masă, a făcut deja enorm pentru sportul arădean şi cel românesc. Îţi mulţumim pentru tot, campioano! Se încheie o zi frumoasă la Budapesta, o zi de Campionat European. Pe care nu o vom uita. În drumul spre casă, pe autrostradă, aflăm că Eliza Samara a câştigat meciul şi campioana continentală “en-titre” e în semifinală la simplu. Are bronzul asigurat şi România patru medalii! Tenisul de masă românesc rămâne o forţă în Europa.
