E al nostru și-i tare fain! Cum cine? Noutatea de pe căile ferate române numită Transcarpatic!
Odată cu lansarea oficială, de la începutul lunii februarie, a trenului de lux românesc produs la Arad, așteptam cu nerăbdare ziua în care aveam să îl ”testez”. De ce? Începând din anii studenției, deja cam de multicel îndepărtați ce-i drept (fir-ar!), am mers pe ruta Arad-Ploiești de zeci de ori. Deși pentru mulți poate părea o nebunie să mergi atâtea ore cu trenul când ai putea avea la îndemână multe alte mijloace de transport, să zicem că mersul cu trenul este pentru mine un soi de timp furat din nebunia zilnică, pe care mi-l fac cadou cu multă bucurie. Este un timp numai al meu în care pot citi în voie, pot ronțăi tot felul de bazaconii fără să mă gândesc că îngrașă, cunosc oameni noi și chiar încerc poziții noi de somn! Acuma, serios vorbind, dacă n-ai dormit măcar odată în viață chircit pe scaunele trenului ai trăit degeaba! Recunosc, de cele mai multe ori călătoresc la clasa a doua. Nu, nu-s nici masochistă și nici zgârcită, însă experiența avută cu clasa întâi m-a determinat să nu o mai repet. Cumva o atmosferă mult prea de ”cât de superiori suntem noi” pentru gustul meu.
Așadar, iacătă-mă urcată în sfârșit în Transcarpatic. Normal, la clasa a doua. Zic în sfârșit pentru că am mai avut o tentativă săptămâna trecută la plecarea din Arad însă din cauză de negăsit program și când găsit înțeles greșit am făcut cale întoarsă acasă pentru a pleca mai târziu tot cu obișnuitul CFR, însă cu promisiunea clară ca la întoarcere să nu-l ratez. Cum pe ghișeele de informații ale CFR tocmai aflasem că nu mă puteam baza în a afla ceva, făcând mai mult uz de internet am obținut numărul de telefon direct de la sursă. Așa am aflat că momentan circulă o zi da una nu, însă din data de 20 urmând să circule în fiecare zi, iar biletul se achiziționează din tren. Așadar, aflat program, urcat, cumpărat bilet de la domnul controlor (prima bilă albă primită clar pentru amabilitate și disponibilitatea în a da informații…bine, na, mi-a plăcut și uniforma!), instalat și plecat în recunoaștere ca omu’ meticuloso-curios care vrea să le pipăie vizual pe toate.
”Surprize! Surprize!” cu Transcapaticul în rol principal. Cu cât înaintam cu atât eram mai mulțumită de ce vedeam. Entuziasmată chiar! Pentru a-mi înțelege euforia legată de noua descoperire, repet, scriu din postura omului care chiar a circulat cu trenul, fie că s-a numit Personal, Accelerat, Rapid, Interregio sau Intercity, în funcție de cum și-au făcut apariția fiecare, însă, care, de fiecare dată nu găsea nicicum reflectat prețul biletului în condițiile din tren. Acum situația părea cu totul alta și chiar dacă plătisem și cu o reducere de 20% (deci cu vreo 20 și ceva de lei mai puțin!) pentru clasa la care mă aflam, mă gândeam că la ce tocmai văzusem la clasa întâi, cușetele cu 4 locuri, dormitoarele cu două locuri și dormitoarele de lux cu două locuri cu siguranță prețurile aveau să fie pe măsura confortului, adică mai piperate… Și întreb! Și primesc răspunsuri din care vă invit a trage singuri concluzii:
Pe ruta București-Arad, treaba stă cam așa:
Clasa 1: 131 ron, Clasa a 2-a: 86ron, Cușeta cu 4 locuri: 126 ron/loc, Dormitor cu două locuri: 183ron/loc, Dormitor de lux cu două locuri: 193/loc. În rest se aplică aceleași reduceri sau gratuități ca la CFR.
No, așa-i că-i bine? Eu zic că da, DA! Deși, brusc, mă încearcă teama omului care l-a văzut și pe Interregio când era nou, frumos și ieșit din tiparele trenului cu compartimente cu care eram obișnuiți, aflat acum în postura lui ”ce a fost și ce-a ajuns”: murdar (jegos, chiar, pe unele rute), scaune rupte și băi din categoria ”ferească-te Doamne” ce poți culege în materie de microbi, mirosuri și altele cele. L-am văzut pe Interregio frumos, l-am văzut și devenit jegos, DAR i-am văzut și pe cei care l-au ajutat să ajungă așa. Sper doar ca peste zece ani, când Batman-Batman o să circule mai mult ca sigur tot cu trenul să nu respire doar prin amintirea zilei în care a făcut cunoștință cu Transcarpaticul din care scrie aceste rânduri, undeva spre 3 dimineața, de pe niște scaune pe care inițial a vrut să le declare un pic incomode dar care după puțină cercetare și iscusință ale băiatului de vis a vis a descoperit că sunt și ușor rabatabile, deci comode.
E fain, mă, Transcarpaticul! Are porția aia zdravănă de fainoșag ardelenesc de care mă pot bucura acum din plin, când nu mulți știu încă de existența lui și când totul este atât de nou și curat! Nu știu care va fi reacția altora după ce vor urca în el, însă ce știu acum este că dacă numele meu ar fi CFR aș simți așa un soi de amestecătură de jenă, frustrare și chiar teamă pentru că piesa asta de circulă pe șine e mișto tare și e posibil să devină tot mai atractivă pentru mulți dintre cei care acum încă se mai chinuie din neștiință în celelalte trenuri. Știți cum este cu clientul mulțumit este cea mai bună reclamă…iar în ceea ce mă privește, așa greu entuziasmabilă cum sunt, nu mare mi-ar fi mirarea ca în situația de față să conving chiar vreun greu renunțător la mașină să facă măcar o tură cu el.
Cu siguranță ”next time” o să lărgesc zona de testare spre zona cușetelor sau a dormitoarelor, nu de alta dar dacă aș fi ales din prima una dintre aceste variante probabil acum ați fi citit un ”Jurnal de călătorie pe aripile somnului” care ar fi fost ceva de genul ”Am urcat în Ploiești și am ajuns în Arad”.
V-am spus că are și wi-fi? Are, mă, și de-ăla, însă deloc lipsit de importanță este faptul că după 12 ore de mers cu trenul am reușit să cobor cu același zâmbet cu care am urcat din Ploiești ceea ce, credeți-mă, chiar este mare lucru!
În altă ordine de idei, ghiciți cu ce o să merg la vară, la mare? Exact!
P.S. Domnii de la proiectare Transcarpatica, am și eu totuși o problemă pentru ”batmanii” de la clasa a doua:
Nush ce statură de om ați luat în calcul când ați estimat înălțimea de la podea până la zona de bagaje, dar sigur nu și pe piticaniile de 1,65 care nu au întotdeauna în preajmă turma de Feți-Frumoși care să sară în ajutor când încearcă să nu-și dea cu bagajul în cap…asta așa, că era musai să găsesc și ceva ”supărător” din cale afară.
(Mulțumesc băieților care m-au ajutat cu bagajul!)
