Plaja Belona din Eforie Nord a fost gazda Campionatul Național de Oină pe plajă pentru Juniori III. La start s-au prezentat patru formații, printre care Șoimii Șimand, antrenată de profesorul Daniel Mărcuș, rezultatele fiind următoarele: CS Biruinţa Gherăești – CS Victoria Surdila-Greci – 8-3, Șoimii Șimand – CSM Râmnicu Sărat – 8-4, Victoria Surdila-Greci – CSM Râmnicu Sărat – 3-6, CS Biruinţa Gherăesti – Șoimii Șimand – 11-2, Șoimii Șimand – CS Victoria Surdila-Greci – 3-4, CSM Râmnicu Sărat – CS Biruinţa Gherăesti – 0-8.
Competiția a fost câștigată de CS Biruinţa Gherăesti, cu 9 puncte, iar celelalte echipe au acumulat câte 5 puncte. Departajarea s-a făcut în urma unui clasament în care s-a luat în calcul doar meciurile dintre cele trei formații, iar Șimandul a devenit vicecampioană națională având un punctaveraj superior echipelor din Râmnicu Sărat (medaliată cu bronz) și Surdila-Greci.
Lotul Șimandului medaliat cu argint este format din: Ioan Hotăran, Mădălin Petrița, Filip Țolan, Andrei Pop, Patrick Gavrilă, Valer Buhai, Patrik Chelea, Antonio Mîrșanu, Ionuț Iovan și Armani Baiaram-Durac.