Un tribunal din Ecuador i-a retras cetățenia ecuadoriană lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks. Acuzat pentru dezvăluirea documentelor secrete cunoscute sub numele de Wikileaks, Assange s-a refugiat în 2012 la ambasada Ecuadorului din Londra, pentru a nu fi arestat, și ulterior a obținut cetățenia ascestui stat latino-american, scrie digi24.ro.
Cotidianul El Comercio a consemnat marţi, citând tribunalul administrativ din Quito, că, atunci când australianul a primit cetăţenia ecuadoriană, în 2017, au intervenit o serie de „erori administrative”, scrie dpa, preluată de Agerpres.
Assange (50 de ani) se află în prezent la închisoarea de înaltă securitate Belmarsh din Londra, iar Statele Unite încearcă să obţină extrădarea sa, acuzându-l că a conspirat cu fostul analist militar Chelsea Manning la dezvăluirea de documente secrete, în 2010.
Susţinut de numeroase organizaţii pentru libertatea presei, el riscă 175 de ani de închisoare în SUA pentru difuzarea, începând de atunci, a peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi Afganistan.
Australianul s-a refugiat la ambasada Ecuadorului din Londra în 2012 pentru a evita extrădarea şi a obţinut azilul, iar apoi şi cetăţenia, dar în urma unor tensiuni cu Quito guvernul ecuadorian i-a revocat statutul de azilant, în 2019, şi a fost arestat de poliţia britanică.
Julian Assange a rămas fără cetățenia ecuadoriană
Facebook Comments
previous post