Judoka Daria Tudorache a luat bronzul național la categoria U23

by Sorin Haut

Daria Tudorache își continuă prestațiile bune de pe tatami și în acest an și după titlul național la categoria U21 și bronzul senioarelor, a reușit să urce pe podium și în weekend, la Campionatul Național U23, de la Izvorani. Judoka de la CSM Arad, pregătită de antrenorul Lazăr Loghin, a cucerit medalia de bronz la categoria +78 de kilograme, confirmând astfel forma bună din 2024. O altă judoka a CSM Arad, Carla Duma, s-a clasat pe locul 5 la 57 de kilograme. Sportiva este pregătită de antrenorii Gabriela Botaș si Ionel Lazăr. Revenind la Daria Tudorache, ea se pregătește în acest an de Balcanice la toate categoriile, U21, U23 și senioare, unde de asemenea țintește clasări cât mai bune. Daria Tudorache a avut și un 2023 notabil, cu medalie de aur la Cupa Europeană pentru cadeți, competiție desfășurată la Gyor (Ungaria).

Se pregătește de Campionatele Balcanice din acest an

De asemenea, devenea tot anul trecut campioană balcanică de junioare cu echipa României și vicecampioană balcanică la individual, la aceeași categorie de greutate, +78 de kilograme. Judoka CSM-ului s-a mai ales cu bronzul național la open senioare și aur național la categoria U18, +70 de kilograme, cu acest rezultat punând serios umărul la clasarea CSM-ului arădean pe primul loc în clasamentul feminin pe cluburi, în cadrul Naționalelor U18 (juniori II) de la Craiova.

Facebook Comments