Drobeta Turnu Severin a găzduit în weekend Naţionalele dub 23 de ani la judo. Delegația arădeană a totalizat opt sportivi. Dintre aceștia, doi au fost medaliaţi la categoria +100 de kilograme. Marc Boldiș (Victoria Nădlac) a cucerit argintul, iar David Nagy (CS Universitatea Arad) s-a ales cu bronzul. Fratele său, David, a ocupat locul 4. La aceeași categorie a concurat și David Turc (CSM Arad), care a terminat al 9-lea.
Ceilalți judoka arădeni au trebuit să se mulțumească cu poziții în afara podiumului, după cum urmează: Roxana Iosub (CSM Arad, locul 9 – categoria 63 kg), Kinga Bleicziffer (CSM Arad, locul 7 – categ. 78 kg), Emeric Bogoș (CSU Arad, locul 5 – categ. 73 kg), Robert Vlaș (CSU Arad, locul 9 – categ. 73 kg), Darius Giurgiu (LPS Arad, locul 9 – categ. 81 kg).
Mihai Telechi și Arpad Nagy au fost antrenorii delegaţiei arădene. Urmează finala naţională a seniorilor, de la Iaşi, unde Aradul speră din nou la medalii.