Lovitură de teatră înaintea alegerilor de la Consiliul Superior al Magistraturii. O celebră judecătoare a decis să se retragă din cursa pentru șefia CSM. Nicoleta Lavinia Coţofană, fostă ofițer SRI, a cedat atacurilor care s-au lansat la adresa ei şi a spus pas pentru concursul de la CSM.
Atacată public din cauza averii, Coţofană a explicat motivele deciziei sale într-un comunicat. Coţofană dă vina pe jurnaliştii Antenei 3, Oana Stancu şi Adrian Ursu. „Urmare a linsajului mediatic la care am fost supusa in ultimele doua zile, linsaj care nu are nici o baza factuala reala, fiind deja ‘etichetata si condamnata’, avand pe deplin convingerea ca imaginea sistemului judiciar nu poate si nu trebuie sa fie afectata – chiar daca pe deformari crunte ale realitatii – subsemnata judecator Lavinia Nicoleta Cotofana – judecator in cadrul Judecatoriei Arad, inteleg ca astazi 12 august 2016 sa renunt la candidatura mea pentru demnitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Am luat aceasta decizie, in special, ca urmare a emisiunii ‘Exces de putere’ de la Antena 3 din data de 11 august a.c., orele 21.00 – 23.00, moderata de Oana Stancu Zamfir si Adrian Ursu, in care intentia ‘jurnalistica’, in opinia mea, a devenit evidenta: afectarea independentei Justitiei prin acreditarea ideii eronate ca SRI se implica in actul de justitie si, in consecinta, nu am avea o justitie independenta si impartiala. Daca pana in acel moment am suportat linsarea mea publica in absenta oricarui temei, acum apreciez ca singura decizie corecta este renuntarea la candidatura. Este de natura evidentei ca nu averea mea, dealtfel dobandita in mod licit, si nici fosta mea calitate de ofiter de informatii, s-au dorit a fi ‘subiecte’ de presa. Tema la care pare ca s-a urmarit a se ajunge, in fapt, o reprezinta Justitia româna si Serviciul Român de Informatii. Inteleg sa fac un pas in spate, desi acuzatiile care mi s-au adus sunt total fara suport real, intrucat nu pot accepta ca prin folosirea persoanei mele, sa fie afectata imaginea si independenta sistemului judiciar”, a spus Coţofană.
Sursa: stiripesurse.ro