JUCĂRIILE LEGO, TOT MAI VIOLENTE

by Dana B.

Produsele Lego sunt din ce în ce mai violente în contextul unei „curse a înarmărilor” în care s-au înscris producătorii de jucării pentru a atrage atenţia copiilor, în epoca jocurilor pe calculator, afirmă cercetăori neo-zeelandezi, citaţi de AFP.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Canterbury, producătorul danez fabrică din ce în ce mai multe arme din ”cărămizile” din plastic care l-au făcut celebru.

„Produsele Lego nu mai sunt atât de inocente că înainte”, a declarat Christoph Bartneck, şeful echipei de oameni de ştiinţă.

Lego produce cărămizi multicolore din 1949, iar primele arme au apărut în 1978, într-un joc cu tema castelului, unde figurau săbii, securi şi lăncii, potrivit studiului.

Numărul armelor a crescut uşor-uşor şi acestea sunt prezente astăzi în 30% din kiturile Lego.

Cercetătorii au studiat cataloagele producătorului în perioada 1973 – 2015 şi au descoperit că scenariile prezentate au devenit mai violente.

Aceştia afirmă însă că danezii nu fac decât să reflecte tendinţa generală a pieţei.

„Pentru a atrage atenţia clienţilor lor, producătorii de jucării au intrat într-o cursa metaforică a înarmării pentru noi produse entuziasmante”, spune studiul.

Sursa: gandul.info

Facebook Comments