Jucării și haine contrafăcute, confiscate de polițiștii economici

by Andreea Radu

    Știri Arad. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune într-un centru comercial de tip bazar pentru depistarea comercianților care pun în vânzare jucării și haine pentru copii susceptibile a fi contrafăcute.

În urma activităților desfășurate, au fost indisponibilizate 225 de articole vestimentare și jucării purtătoare de însemne ale unor mărci înregistrate, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor originale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.

Au fost întocmite 5 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacere, prevăzută de Legea 84/1998.

 

Facebook Comments