Jose Araujo, ca şi schimbat de la cârma FCC UAV Arad! În „cărţi” este un fost antrenor al „galben-albastrelor”

by Sorin Haut

Înfrângerile clare din derby-urile cu Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Satu Mare, practic singurele rivale din campionat, i-au fost fatale antrenorului portughez Jose Araujo, care în ciuda condiţiilor bune asigurate de conducerea clubului şi lotului mai competitiv decât în anii trecuţi, nu a reuşit să readucă echipa „galben-albastră” într-o postură favorabilă înainte de play-off. Lăsând la o parte meciurile în care Aradul s-a chinuit în faţa unor echipe mult mai slabe valoric decât ea în Liga Naţională de baschet, gen Agronomia Bucureşti, Phoenix Constanţa, Universitatea Cluj sau Sirius Târgu Mureş, Araujo şi-a dat examenul în derby-ul de aseară, de la Satu Mare, pierdut cu 83-71. Contând pe doar șase jucătoare şi cu un ritm infernal în această perioadă, CSM bifând astăzi al cincilea meci în zece zile, Miguel Lopez i-a dat o adevărată lecție lusitanului, care a avut tot lotul apt, avantajul prospeţimii dar şi al efectivului în cel mai important meci al sezonului regulat, decisiv pentru “galben-albastre” în lupta pentru locul doi. Cu toate astea, Araujo a părut total depăşit în derby, fiind neinspirat la toate capitolele, iar declaraţia sa de la final, când nici măcar nu a mai ştiut la ce diferenţă a câştigat meciul tur, spune multe despre felul cum a pregătit acest joc.

Antrenorul portughez îşi recunoaşte vina: „Echipa nu a fost pregătită pentru un astfel de meci”

„Nu am jucat bine în prima repriză, apoi am încercat să facem un efort, dar și-au dorit victoria mai mult decât noi, trebuie să fim conștienți de acest lucru. Echipa nu a avut mentalitatea potrivită pentru un astfel de meci, iar asta este din cauza mea, nu am reușit să motivez echipa cum trebuie. Am știut că ele vor avea două absențe importante, dar, cu toate acestea, au fost pregătite să câștige meciul, iar noi nu. Trebuie să mergem mai departe, voi lucra și săptămâna viitoare cu echipa, voi încerca să le fac să se concentreze. În meciul cu Sepsi măcar am luptat și am dat tot ce am avut mai bun, dar acum nu. Felicit echipa adversă, a jucat foarte bine, dar noi le-am dat voie să obțină multe puncte cu ușurință, iar în atac nu am jucat ca o echipă. Când se întâmplă astfel de lucruri împotriva unei echipe cu calitate, nu contează cine lipsește. Au vrut să câștige meciul, noi nu am fost pregătiți pentru o astfel de luptă. Meciul acesta s-a terminat, am făcut multe greșeli, echipa nu a fost pregătită pentru un astfel de meci, iar asta înseamnă că eu, ca antrenor, am ratat ceva în pregătirea jocului”, a declarat aseară Araujo. „Mentalitatea mea este să nu mă dau bătut niciodată, am încercat diferite lucruri, unele au funcționat, dar nu am avut consistență. Aceasta este una dintre problemele noastre, am mai vorbit în acest sezon despre asta, e o problemă pe care trebuie să o rezolvăm dacă vrem să realizăm ceva în acest sezon. Locul 2 este pierdut, cu siguranță, pentru că le-am bătut la 9 puncte?! diferență și Satu Mare are și rezultatele directe de partea lor și au mai rămas doar două partide din acest sezon regulat”, a mai afirmat lusitanul.

Conducerea nu a digerat eşecul din Sătmar şi Araujo se pregăteşte de plecare

Doar că eşecul, de neacceptat în condiţiile date, nu a fost digerat deloc de conducerea clubului, care din informaţiile noastre a decis să încheie raporturile contractuale cu Araujo. Mai ales că locul 2, obiectivul din acest sezon, este pus serios în pericol, cu Aradul nevoită să răstoarne calculele hârtiei în play-off, când nu va avea de partea ei terenul propriu într-o semifinală cu Satu Mare sau Sepsi. Decizia de renunţare la Araujo ar fi deja luată, iar în locul acestuia ar urma să fie instalat un fost antrenor al echipei arădene, din spaţiul ex-iugoslav! Revenirea acestuia urmează să fie oficializată în cursul zilei de mâine, când noul tehnician ar putea conduce, deja, primul antrenament. Timpul presează mult, asta pentru că FCC Baschet UAV Arad joacă vineri, ora 16, cu rivala clasică, CSM Târgoviște, iar pe 23 martie încheie sezonul regulat la Alexandria.

 

Facebook Comments