JOI SEARA, PRIMA MARE INTALNIRE MUZICALA A ANULUI

by Paula Craciun

Concertul de Anul Nou al orchestrei simfonice este conform tradiţiei, cu muzică de Strauss. Un „foc de artificii” sonor, semnat de  Johann Strauss – fiul şi Johann Strauss tatăl, dar și de contemporanii acestora, Emile Waldteufel şi Iosif Ivanovici, împlineşte lista de favorite, prezentată în concertul din 8 ianuarie, de la ora 19.00.

Un periplu nuanţat împreună a fost concretizat în 2014 în momente care au pus un picior mai aproape de ceea ce putem numi în artă – desăvârşire. Pentru noi, Arad înseamnă o societate vie, o culoare culturală. O culoare pastelată, vibrantă, esenţializată în momente pe care nu vrei să le ascunzi, nu vrei să le aşezi cuminte într-un sertar al evenimentelor trecute, ci pe care merită să le eternizezi într-un album de „aducere-aminte”. Mulţumim maturităţii publicului nostru pentru bucuria şi plăcerea descoperirii manifestate în faţa tainelor artei! – dr. Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad.

Semnalul muzical pentru circuitul de concerte din 2015 este dat sub semnul  înnoirii şi al nobilei performanţe, aşteptările auditorilor  fiind împlinite  odată cu spectaculoasele valsuri Du und Du, Rathausball Täenze şi An der schönen blauen Donau  dar şi a minunatelor polci Auf der Jagd, Tik Tak, sau Tritsch Tratsch, ópusuri care au ştiut să anime decenii de-a rândul balurile şi saloanele Vienei.

Spiritul  şi strălucirea  tradiţionalei gale imprimă astfel o notă cu totul specială celebrării Noului An muzical, care readuce încă o dată frumuseţea, energia, umorul şi speranţa “încriptate” în cele mai selecte dansuri ale secolului al XIX-lea.

Facebook Comments