Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Municipiului Arad organizează în intervalul 6-18 aprilie ediția 2017 a Târgului de Primăvară. Târgul, deja un eveniment de tradiție în Arad, va fi amenajat pe platoul din fața Palatului Administrativ Arad.
Vizitatorii târgului vor descoperi produse tradiționale și specifice perioadei și vor fi întâmpinați, în zilele de sfârșit de săptămână, de o varietate de spectacole, activități cultural-artistice și animații pentru cei mici și mari.
În deschiderea târgului, organizatorii au prevăzut două concerte speciale, specifice perioadei. Astfel, vineri, 7 aprilie, începând cu ora 18, elevii Liceului de Artă Sabin Drăgoi vor susține un program artistic, fiind urmați de elevii Școlii Populare de Arte Arad.
Sâmbătă, 8 aprilie, la ora 18.00, pe platoul din fața Palatului Administrativ, vă îndemnăm să fiţi alături de cei doi oaspeţi ai orchestrei simfonice, să vă bucurați de o experienţă acustică insolită și nu în ultimul rând de frumuseţea cântărilor ortodoxe, dezvăluită acum prin armonia vocii și a “corului” de instrumente.
Zece cântece creștine, culese și publicate în 1937 de preotul Iosif Trifa și preluate după câteva decenii pe suportul unei orchestre simfonice, reprezintă o curiozitate pentru oricare gazdă din domeniul spectacolului, o inspirație pentru auditorul sălii de concerte și o perfectă potrivire la calendarul anului religios, aflat acum în preambulul Săptămânii Mari.
Dirijor: Dumitru Lupu
Solistă: Ileana Şipoteanu
Duminică, 9 aprilie, la ora 18.00, pe platoul din fața Palatului Administrativ Arad, va avea loc un concert de pricesne susținut de preot Adrian Bara, alături de grupul vocal Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.