Președintele Joe Biden și-a anunțat participarea la Summitul Formatului Bucureşti (B9), potrivit Antena 3.
Summitul Formatului Bucureşti (B9) este organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, aflat în vizită oficială în România, şi cu participarea prin videoconferinţă a liderului de la Casa Albă alături de şefii de state din Formatul Bucureşti, precum şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.
Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.
Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.