„Când suntem împreună, orice faptă reușește!” Acesta este mesajul pe care actorii Trupei Marionete: Izabela Cotescu, Lenuța Dorobanțu și Mircea Moș – îl transmit celor mai mici dintre iubitorii de povești. Aceștia sunt așteptați la teatru, pe scena Trupei Marionete, duminică, 19 iunie, de la ora 11.00, la spectacolul „Jocuri magice”. O întâmplare veselă și dinamică în regia lui Titus Jucov și scenografia Ninei Zabrodin.
„Vă invităm la un spectacol interactiv, plin de culoare și veselie, în care personajele-păpuși: Alunica , Martinică și Lupul, împreună cu voi, copiii din sală, îl vom ajuta pe iepurașul Mofturică să înțeleagă cât de importantă este prietenia.” – spun creatorii spectacolului
Vă reamintim că biletele, care costă 20 pentru adulți, 10 lei – pentru pensionari și studenți și 5 lei pentru preșcolari și elevi, se pot achiziționa, în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma www.eventim.ro fie prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10.00 – 14.00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10.00 – 14.00, duminică până cel târziu la ora 10.30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10.55.
La spectacolele Trupei Marionete este recomandată purtarea măștii de protecție.