JOACHIM LOW: „NE-AM FOLOSIT DE IMENSA PRESIUNE PUSA PE NATIONALA BRAZILIEI”

by Sorin Haut

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat, marţi, că jucătorii săi au reuşit un mare rezultat cu Brazilia, scor 7-1, în semifinalele Cupei Mondiale, subliniind că nemţii s-au folosit de presiunea foarte mare pusă pe naţionala braziliană.

„Suntem foarte fericiţi. Am câştigat şi suntem în finală. Am înfruntat cu mult calm şi ordine profunda emoţia şi pasiune a brazilienilor. Ne-am spus că dacă suntem curajoşi şi conştienţi de forţele noastre, vom câştiga acest meci. Ne-am folosit de imensa presiune pusă pe naţionala Braziliei”, a declarat Low.

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Belo Horizonte, cu scorul de 7-1 (5-0), selecţionata Braziliei, în semifinalele competiţiei.

Golurile Germaniei au fost marcate de Muller ’11, Klose ’23, Kroos ’24, ’26, Khedira ’29 şi Schurrle ’69 şi ’79.

Sursă: mediafax.ro

Facebook Comments