În cadrul unei acțiuni comune, Jandarmerie, Poliție și Ocolul Silvic Valea Mare, desfășurate joi 20 august a.c., pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, au fost finalizate verificările în cazul a doi bărbați care au tăiat arbori ilegal, în zona împădurită din apropierea localității Valea Mare, județul Arad.
Cei doi bărbați, administrator respectiv angajat al unui societăți comerciale cu obiect de activitate exploatare forestieră, pe lângă partida dată în exploatare legal, au tăiat mai mulți arbori din diferite specii, pe care i-au comercializat sub formă de lemn de foc.
La verificările efectuate în teren, pe o suprafață de aproximativ 16 ha de pădure, s-au descoperit 250 de cioate rezultate în urma tăierii ilegale a arborilor.
De asemenea, pentru ascunderea activității ilicite, cioatele au fost însemnate de către cei doi cu o vopsea asemănătoare celei folosite de către specialiștii din cadrul ocolului Silvic Valea Mare. Arborii tăiați au fost transportați în depozitul societății comerciale, cu ajutorul unui utilaj forestier și prelucrați în lemn de foc.
În urma măsurătorilor efectuate de către personalul silvic, a rezultat cantitatea de 171 de metri cubi arbori tăiați ilegal, creând un prejudiciu de peste 114.000 lei.
La fața locului, în partida deținută de către societate comercială, a fost descoperită doar o mică parte din cantitatea materialului lemnos recoltat ilegal, restul fiind comercializat.
Având în vedere faptul că ”tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național” și ”furtul de arbori” constituie infracțiuni, conform prevederilor Legii nr. 46/2008 Codul silvic, jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
În continuare polițiștii efectuează cercetări în acest caz, având în vedere faptul că activitatea ilegală s-a desfășurat în formă continuată.
Utilajul forestier folosit în activitatea ilicită și materialul lemnos descoperit în depozitul societății comerciale au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.