Duminică, 09 iulie, a.c., în jurul orei 09.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a acționat în zona piețelor din municipiul Arad, în vederea protejării populației de activitățiile comerciale ilicite și combaterii fenomenului infracțional și contravențional. În acest sens, în piața ,,Obor” din municipiu, au fost sancționați mai mulți comercianți ce ofereau spre vânzare diferite produse fără să îndeplinească condițiile necesare cerute de lege.
De asemenea au fost depistate două persoane de sex masculin, care ofereau spre vânzare articole de îmbrăcăminte și încălțăminte contrafăcute, inscripționate cu sigla unor mărci cunoscute, lipsind elementul de siguranță prevăzut articolelor originale.
Având în vedere că ,, Punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare“ constituie infracțiune, conform prevederilor Legii. nr. 84/1998 Republicată, privind mărcile și indicațiile geografice, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Produsele contrafăcute au fost ridicate în vederea confiscării.