Trei bărbați din Galați au fost depistați de jandarmi, sâmbătă seara intr-o parcare din apropierea localității Pecica, în timp ce ofereau spre comercializare parfumuri și telefoane mobile. La verificările efectuate, jandarmii au descoperit 131 flacoane cu parfum inscripționate cu sigla unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Pe lângă aceste produse, au fost descoperite și 5 telefoane mobile de generație nouă fără documente justificative.
Persoanele în cauză nu au putut justifica proveniența produselor și au declarat că sunt destinate comercializării direct din portbagajul autoturismului.
Pe numele celor trei bărbați, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare“, conform prevederilor Legii. nr. 84/1998 Republicată, privind mărcile și indicațiile geografice.
Parfumurile și telefoanele mobile, în valoare de 31.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare polițiștii vor efectua cercetări în acest caz.